VIETI TRANSFORMATE

INAPOI

Acest interviu a fost difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei, in cadrul emisiunii "VIETI TRANSFORMATE" si publicat in cartea cu acelasi titlu.

*******************
NADIA NEAGOE
“Când am citit aceste versete, primul gând m-a dus la tatăl meu şi la ura care a lăsat-o în mine. M-a făcut să simt o ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine şi m-a întunecat. Dar am înţeles că trebuie să îl iert aşa cum şi Isus m-a iertat pe mine.”

“Am început să fiu foarte rea, foarte egoistă, mă băteam cu oricine. Oricine s-ar fi legat de mine, imediat urlam şi chiar am avut probleme multe la şcoală din cauza bătăilor.”

“Strigam: ‘Doamne, de ce nu eşti cu mine? De ce nu mă auzi? Ce se întâmplă cu mine? Ce trebuie să fac ca să fiu fericită?’ “

“Să mărturisim ce am făcut în trecut şi să ne îmbrăcăm în haină nouă, căci noi acum, aşa negri, cu inima plină de ură şi răzbunare, suntem îmbrăcaţi într-o haină neagră, pătată.”

“Dădea foarte mult în noi. Tot timpul era beat. Tot timpul fugeam de acasă din cauza lui şi rar când stăteam acasă. Nu puteam să ne bucurăm de casa noastră, de căldura unei case.”

“Eram foarte deprimată. De multe ori simţeam nevoia să vorbesc cu cineva, să mă plâng cuiva, să-i spun durerea pe care o am în inimă, dar niciodată nu am avut şansa aceasta pentru că-mi era frică.”

„Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca niştce copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”

„Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.”

“Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat Cristos aşa iertaţi-vă şi voi.”

“Gândeşte-te, dacă vei pleca acum de pe acest pământ şi te vei duce sus, ce va zice Tatăl?”

Nadia Neagoe a trecut printr-o depresie adâncă. Au fost momente întunecate în viaţa ei, momente negre, momente în care nu mai vedea nici o ieşire de acolo. Lucrurile se datorau mai multor factori, dar cel mai important este că a găsit ieşirea de acolo, a găsit eliberarea, lumina, bucuria şi pacea. L-a găsit pe Domnul Isus Cristos.

Reporter:

            - Nadia, din ce cauză ai trecut prin acea perioadă de depresie în viaţa ta?

Nadia Neagoe:

         - Pot să zic că din cauza familiei mele cel mai mult. Tatăl meu a fost şi este încă un alcoolic, un om foarte dur şi foarte aspru. Nu puteai să vorbeşti cu el ca de la un tată la fiu, deoarece imediat ţipa la tine, imediat dădea în tine…

Mama mea era foarte slăbită şi tot timpul încerca să găsească o ocazie în care să vorbească cu el, să-i explice situaţia. Dădea foarte mult în noi. Tot timpul era beat. Tot timpul fugeam de acasă din cauza lui şi rar când stăteam acasă. Nu puteam să ne bucurăm de casa noastră, de căldura unei case.

         Atunci m-am închis în mine total şi n-am mai vorbit cu nimeni. Îi uram pe toţi din jurul meu, nu mă mai interesa de nimeni. Nici la şcoală nu mai vorbeam cu nimeni, eram foarte desprinsă de orice realitate, de oricine.

Am început să fiu foarte rea, foarte egoistă, mă băteam cu oricine. Oricine s-ar fi legat de mine, imediat urlam şi chiar am avut probleme multe la şcoală din cauza bătăilor. Chiar şi cu băieţii mă băteam.

         Eram foarte deprimată. De multe ori simţeam nevoia să vorbesc cu cineva, să mă plâng cuiva, să-i spun durerea pe care o am în inimă, dar niciodată nu am avut şansa aceasta pentru că-mi era şi frică. Aveam o frică mare în mine. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiam la cine să alerg.

Mama mă lua mereu cu ea la biserică, mă obliga să merg cu ea la biserică, pentru că mama mea este o creştină neoprotestantă, dar nu-mi plăcea, nu mă interesa biserica, nu mă atrăgea. Mi se părea că sunt ‘duşi de-acasă’ şi că n-are nici un folos să merg acolo, nu mă ajută cu nimic asta.

Am început să merg la discoteci, au început chiar să mă atragă discotecile. Dar, de fiecare dată când plecam de acolo plângeam, nu eram mulţumită de ce făceam, de ce se întâmpla în locul acela. Nu-mi plăcea deloc şi de multe ori chiar nu pricepeam dacă acolo era distracţie sau veselie. Nu mă simţeam bine, simţeam că nu sunt împlinită. Plecam acasă şi plângeam din nou ca de obicei.

         Apoi, am început să merg la biserică, am început să încerc să înţeleg mai mult Cuvântul lui Dumnezeu.

Într-o seară de evanghelizare, când am mers ca de obicei obligată de mama la biserică, Cuvântul lui Dumnezeu mi-a vorbit astfel: „Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca niştce copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”.

Acest verset m-a frământat mult. La început n-am înţeles de ce. Am încercat să o întreb pe mama ce înseamnă? Şi-a făcut puţin timp liber şi a început să-mi spună că dacă nu mă întorc la Dumnezeu şi dacă nu-L primesc în inimă, dacă voi pleca de pe acest pământ, nu voi ajunge în Împărăţia Cerurilor şi nu voi putea să mă bucur de toată dragostea Domnului.

Am început să studiez mai mult Biblia şi au fost multe seri în care strigam: “Doamne, de ce nu eşti cu mine? De ce nu mă auzi? Ce se întâmplă cu mine? Ce trebuie să fac ca să fiu fericită ca cei din biserică?” În biserică îi vedeam pe fericiţi, toţi copiii erau fericiţi. Toţi vorbeau, râdeau, numai eu nu mă simţeam fericită şi împlinită. Apoi am mai citit într-o seară din Luca 6:46-49: „De ce-mi ziceţi: ‘Doamne, Doamne!’ şi nu faceţi ce spun Eu?

Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele mele, şi le face.

Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, şi a aşezat temelia pe stâncă.

A venit o vărsare de ape, şi s-a năpustit şivoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.

Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zitit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şivoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.” 

         De multe ori aşa m-am gândit că şi eu strig “Doamne, Doamne!”, dar niciodată nu încerc să fac ceea ce spune El. Şi doar alerg la El ca să mă ajute să scap din probleme, ca să mă ajute să-mi găsesc un prieten, dar nu mă interesa să fac ceea ce spune El. Mi se părea prea greu.

Am ajuns în clasa a IX-a, la un liceu baptist. Vorbeau toţi despre Dumnezeu şi vorbeau cu atâta împlinire, cu atâta bucurie că L-au cunoscut şi au o viaţă împreună cu El.

Am început să mă gândesc că dacă vreau să ajung în cer la Tatăl, să fiu cu Tatăl şi să am o viaţă împlinită, trebuie să mă pocăiesc.

Am citit din Faptele Apostolilor un verset în care zicea: „Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” Am îngenunchiat, dar nu ştiam prea bine să mă rog, dar am încercat să-i spun Domnului toate păcatele mele pe care le-am făcut, tot ce mă durea, tot ce mă apăsa pentru că am citit acel verset că Domnul o să mă ierte şi o să-mi dea vreme de înviorare.

         După acea seară, pot să zic, că m-am simţit mai uşurată şi mai împlinită şi am încercat să mă rog mai mult, din ce în ce mai mult şi să fac mai mult voia Lui.

Am încercat să citesc şi Epistola către Filipeni, pe care prima dată nu am înţeles-o prea bine şi am rugat pe cineva să-mi explice. Am încercat să alerg la Dumnezeu să-mi explice, căci El putea cel mai bine.

Versetul spunea: „Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

         Atunci am înţeles că Domnul mă cheamă, că trebuie să-mi las toate problemele şi tot trecutul meu în mâna Lui, să i le las Lui, căci El îmi va uita tot trecutul.

Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru noi ca să fim iertaţi de orice păcat. Şi am înţeles că Domnul chiar îmi iartă păcatul dacă mă întorc cu smerenie înaintea Lui şi încerc să fac doar voia Lui de acum înainte. Am fost foarte fericită să ştiu că sunt iertată şi că pot să încep o nouă viaţă fericită.

         Aş vrea să mai citesc câteva versete: „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe şi îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat Cristos aşa iertaţi-vă şi voi.”

Când am citit aceste versete primul gând m-a dus la tatăl meu. Am înţeles că trebuie să îl iert aşa cum şi Isus m-a iertat pe mine. Şi am înţeles că trebuie să îngădui pe fiecare persoană aşa cum este ea, căci fiecare suntem diferiţi şi fiecare greşim în felul nostru. Am încercat să uit tot ce s-a întâmplat şi să merg înainte făcând doar voia Lui.

Reporter:        

         - Care erau lucrurile pentru care trebuia să-l ierţi pe tatăl tău?

Nadia Neagoe:

         - Pot să zic că erau multe lucruri. În primul rând ura care a lăsat-o în mine. M-a făcut să simt o ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine şi m-a întunecat, o ură care m-a făcut să nu mai simt nici o dragoste, nici o atracţie faţă de oameni, de cei din jurul meu.

Eram foarte rece cu toţi. Cred că puteam să ajung la orice nebunie. În momentele acelea eram un om întunecat. Nu ştiam ce fac. Eram plină de ură şi de răzbunare. Voiam să mă răzbun.

Am mers chiar şi la ore de karate ca să mă răzbun, să învăţ să bat, să mă răzbun pe tatăl meu în special şi pe oricine care mi-ar face rău. Simţeam că toţi vor să-mi facă rău din jurul meu.

Reporter:        

         - Cum îţi aminteşti perioada când ai trecut prin depresie?

Nadia Neagoe:

         - O perioadă foarte rea. Atunci eram disperată, nu ştiam unde să alerg, nu ştiam unde să fug, ca să simt dragoste, să simt că am pe cineva lângă mine. Acum mă simt împlinită şi simt că orice s-ar întâmpla este Cineva lângă mine.

A fost o perioadă foarte grea pentru mine. N-am crezut că o să trec vreodată peste asta. Chiar şi după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu şi L-am primit în inima mea ca Domn şi Mântuitor îmi părea aşa de greu să pot să iert şi să încep o nouă viaţă aşa cum o vrea El.

Mă gândeam: „Dar, Doamne, cum aş putea eu să încep dintr-o dată aşa o viaţă când inima mea este plină de răutate.” Recunoşteam că sunt rea şi că am o inimă murdară şi-mi era foarte greu să încep o nouă viaţă aşa cum vrea El. Dar Domnul m-a întărit foarte mult, când am citit în Biblie versetul acela: „Niciodată n-am să vă las!”

Reporter:        

         - Te-ai gândit la posibilitatea de a ajunge să treci vreodată din nou printr-o depresie?

Nadia Neagoe:

         - Da, m-am gândit şi chiar îmi era frică. Şi acum mă gândesc de multe ori: “Dacă aş trece iar, ce s-ar întâmpla? Aş pica de tot?” Dar Domnul spune: “Lasă-ţi toate problemele în mâna Mea şi încearcă să faci doar voia Mea căci Eu îţi rezolv toate problemele.” Cred că El o să mă ajute aşa cum a promis, că nu mă va lăsa niciodată.

Reporter:        

         - Cum îţi percepi acum viaţa? Ce simţi pentru cei din jurul tău acum?

Nadia Neagoe:

- Pot să zic că şi pentru tatăl meu simt dragoste, căci este tatăl meu. Datoria mea este să-i arăt cu ce a greşit şi să-l întorc şi pe el la Domnul, să-i arăt calea cea bună, deoarece fără Domnul nu poate să facă nimic. Băutura, chefurile şi toate aceste ‘distracţii’, sus în ceruri nu au nici o valoare.

         Chiar recent m-a sunat, era tot beat, şi l-am întrebat cum se simte. Spunea că e pregătit să plece. I-am spus “Mai gândeşte-te bine dacă eşti pregătit să pleci. Gândeşte-te, dacă vei pleca acum de pe acest pământ şi te vei duce sus, ce va zice Tatăl? Ce va spune? ‘Du-te de aici, că nu te cunosc! Uite care a fost planul meu cu tine. Cândva am avut un plan foarte frumos de realizat cu tine, dar tu nu ai vrut, nu m-ai ascultat. Acum nici eu nu te cunosc, aşa cum nici tu nu m-ai cunoscut pe mine.’ ”

Reporter:        

         - Nadia, te-aş întreba ce sfat, ce sugestii ai avea pentru cititorii care poate chiar acum se află în depresie, chiar acum se află sub imperiul unor gânduri negre, sunt cuprinşi de tristeţe, nu ştiu încotro s-o apuce şi care au o teamă grozavă de ziua de mâine.

Nadia Neagoe:

         - În Biblie, Domnul ne spune ceva cam aşa: Să nu vă temeţi de ziua de mâine, ce vă aduce ea, căci eu sunt cu voi şi aşa cum hrănesc păsările cerurilor, tot aşa vă hrănesc şi pe voi, mai ales pe voi că sunteţi creaţia mea şi sunteţi mai importanţi decât păsările.

Deci, aşa cum am făcut şi eu, ar trebui să ne plecăm toţi în faţa Domnului şi să ne plângem păcatul, să-i spunem cu ce-am greşit, să-i spunem tot ce ne frământă inima că doar El este singurul prieten adevărat care niciodată nu ne lasă singuri.

Doar El este singurul prieten adevărat în care noi putem nădăjdui. Nici un om de pe lume nu poate să ne ajute aşa cum ne ajută El şi cum ne înţelege El. Să ne plecăm înaintea Lui şi să-şi plângă fiecare păcatul pe care îl are şi să spună toată durerea din suflet, ce simte, ce a făcut şi să-L primească pe Domnul Isus în inimă ca Domn şi Mântuitor.

Să citească foarte mult Biblia, deoarece ea ne luminează. Biblia este lumina pe calea pe care mergem. Şi să frecventeze foarte des biserica, pentru că acolo se explică Cuvântul Domnului, acolo putem înţelege mai multe lucruri.

         Domnul ne invită: Urmaţi-mă, veniţi după Mine şi faceţi doar voia Mea. Domnul nu ne pune să alergăm 5 km ca să fim nişte copii adevăraţi ai Lui, ci doar să facem doar voia Lui şi să mărturisim ce am făcut în trecut şi să ne îmbrăcăm în haină nouă căci noi acum aşa negri, cu inima plină de ură şi răzbunare suntem îmbrăcaţi într-o haină neagră, pătată.

Nu trebuie decât să ne lepădăm haina şi să ne îmbrăcăm cu o haină albă pe care Domnul ne-o dă, o inimă blândă, o inimă plină de dragoste şi iubire.

         Pot să mărturisesc că atunci când L-am primit pe Domnul în inima şi în viaţa mea a fost ceva minunat, am crezut că am aripi să zbor, eram plină de fericire, îmi venea să pup pe toată lumea, îmi venea alerg pe stradă şi să spun: “Domnul este Dumnezeul meu, El m-a ajutat peste tot, El este singurul meu prieten care este mereu alături de mine şi niciodată nu mă lasă.” Am fost foarte fericită. A fost ceva minunat. Nu cred că voi uita vreodată lucrul acesta.

Reporter:        

- Ce s-a întâmplat atunci?

Nadia Neagoe:

         - În acea seară, am luat Biblia în mână şi am început să citesc din ea. Cuvintele pe care le-am citit mi-au intrat aşa de pătrunzător în suflet, încât simţeam că inima mea îşi ia zborul, încât simţeam că Domnul este prezent lângă mine şi este bucuros că mi-am mărturisit păcatul, este bucuros că m-am întors la El şi că El niciodată nu mă va lăsa.

Tocmai acel verset l-am citit: „Eu niciodată nu vă voi lăsa!” Aşa m-a emoţionat încât simţeam că totul în jurul meu se face lumină, se face alb, simţeam că pot să zbor. Nici nu cred că pot să explic ce-am simţit în ziua aceea. A fost o mare bucurie!