EDITORIAL

Bucuria lui Dumnezeu de a ne darui cerul

************

"Aceasta cortina - cerul - se va face sul, spune Apocalipsa, si ni se va arata in toata splendoarea decorul scenei pregatite din vesnicie de Tatal."

************

Intr-o seara cand am iesit de la servici - era deja intunerec - mi-am ridicat ochii spre cer si priveam stelele.
Dintre blocuri de beton, dintre constructii si cladiri, abia se vedea un petec de cer, cateva stele.
Dar senzatia a fost fantastica.

Am simtit ca exista ceva care nu se misca (cu toate ca stelele se misca), Cineva care nu se schimba, Cineva care nu ma paraseste niciodata, care nu ma tradeaza, care nu se poarta ca niste parinti care au divortat si m-au aruncat de la unul la altul, ca un sot sau o sotie care si-a gasit pe altcineva sau ca niste copii care nu mai vor sa stie nimic de mine.

Cineva pe care te poti baza, si care si azi si maine si peste 1000 de ani este la fel.

Cerul era negru-albastrui, iar stelele aratau ca niste gauri intr-o cortina, gauri prin care razbatea vesela lumina din lumea cealalta. Aici era noapte, dincolo era Lumina.

Prin aceasta cortina veche si "roasa" de... stele, puteam vedea putin dintr-o alta lume. Aceasta cortina - cerul - se va face sul, spune Apocalipsa, si ni se va arata in toata splendoarea decorul scenei pregatite din vesnicie de Tatal. Este ca si cum am sta la teatru pe scaune, cu lumina stinsa, si dintr-o data se trage cortina si-i vedem pe adevaratii actori - Dumnezeu cu ingerii Lui si cel rau cu ingerii lui.

Traim intr-o lume care moare. Pasim zilnic prin Sodoma si Gomora, iar destrabalarea, depravarea si descompunerea lumii noastre sunt ridicate la rang de cinste: "Ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac." Romani 1.

Filmul "Brokeback Mountain" este nominalizat pentru mai multe premii Oscar. Este vorba despre o poveste de dragoste intre... 2 cowboy. Barbati, bineinteles.
Un comentator de la BBC spunea: "o frumoasa poveste de dragoste" ...
Ce-o fi gasit baiatul ala frumos in povestea asta de dragoste intre homosexuali, nu stiu, dar vorba unora: "Cel rau... stie"...

Uneori seara, dupa ce inchidem usa si ne urcam in pat, sub plapuma, ne incearca sentimentul ca "si azi totul a fost desertaciune si goana dupa vant."

Zaharia 1:13 scrie: "Domnul a raspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mangaiere ingerului care vorbea cu mine."
Iti doresc dragul meu prieten sa-ti vorbeasca Dumnezeu "cu vorbe bune, cu vorbe de mangaiere"...

Prorocul Daniel are descoperiri dumnezeiesti, pe care nu le intelege, si intreaba: "Domnul meu, care va fi sfarsitul acestor lucruri?".
Raspunsul pe care il primeste este tulburator:
"Iar tu, du-te, pana va veni sfarsitul; tu te vei odihni si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor."
Lui Daniel i se spune: "tu te vei ODIHNI si te vei scula iarasi in partea ta de MOSTENIRE".

SFARSIT. ODIHNA. MOSTENIRE.

Cineva spunea: "Biblia este compusa din 2 Testamente - Vechiul si Noul Testament. Testamentul se refera la o mostenire. Oricine aude vorbindu-se despre o mostenire, ciuleste urechile."
Biblia vorbeste despre SFARSIT, ODIHNA, MOSTENIRE.

Sfarsitul acestor lucruri este aproape, este la usa.
Dumnezeu este deja cu mana pe "butonul" care va da cortina la o parte.

Daca Dumnezeu are bucuria de a ne darui cerul, noi putem avea bucuria de a darui si altora vestea buna: exista salvare, exista vorbe bune, exista mangaiere.

In cateva momente incepe spectacolul final - o judecata si apoi o nunta, o sarbatoare vesnica.
Cade cortina. Sau se face sul.
Ridica-ti ochii spre cer la noapte. Cristos va invinge.

Dar nu uita! La nunta si la sarbatoarea vesnica din Cerul de dincolo de cerul acesta, ajung doar cei care au trecut de judecata... care si-au albit hainele in sangele Mielului...

Cerul acesta, s-ar putea sa fie ultima data cand il voi mai vedea... inainte de a se face sul... el - cerul - sau viata mea...

Ioan Ciobota

 

 
Cuvântul Crucii are putere…si noi nu avem nici un merit…
Cultura în care traim este avida dupa informatii noi, dupa lucruri senzationale, stirile sunt prezentate în moduri foarte atractive pentru a atrage oamenii, sunt alesi cei mai meseriasi vorbitori pentru a capta un auditoriu cât mai larg. Poate ca una dintre armele cele mai puternice ale “stapânului acestui veac” este tocmai sa ne tina tot timpul ocuati si conectati la cât mai multe informatii, într-o stare permanenta de asteptare a continuarii intrigii perpetue în care ne ducem viata de zi cu zi, astfel încât sa nu mai avem timp sa gândim si sa auzim lucrurile cu adevarat importante. Iar postmodernismul nu face altceva decât sa ne amageasca cu ideea ca libertatea este valoarea suprema a noastra, ca fiecare face ce vrea si cum vrea, si atunci, din tumultul acestei libertati dorim sa fim cât mai unici si deosebiti cautând cu pasiune sa ne exprimam într-un mod care sa arunce cea mai favorabila lumina asupra noastra.
…Si se întâmpla de multe ori ca atunci când ne apropiem de cineva cu dorinta sincera de a împartasi evanghelia, sa ne fie foarte greu sa o facem în mod natural si direct (din frica de a nu parea penibili) si sa încercam (cu disperare) sa aratam oamenilor cât de evident este crestinismul aducând o serie de argumente si uitând sa spunem esenta, Cuvântul Crucii, care este prea simplu si nu ar face altceva decât sa ne puna în situatia de a parea creduli, inculti si înapoiati…Dar asta este…Dumnezeu, în suveranitatea Lui, alege uneori un mod de lucru care ne abroga de orice merit si ne face sa ne dam seama de neputinta noastra.
Nu puteam sa înteleg de ce oameni Lui Dumnezeu, cu toate ca nu spun cuvinte mari, nu folosesc un ton aparte, nu striga, nu dau din mâini, transmit prin mesajul lor putere si autoritate. Unii spun ca vorbesc din inima, altii spun ca este Duhul Lui Dumnezeu peste ei, pentru altii este o taina. Am înteles aceasta uitâdu-ma la epistola lui Pavel catre cei din Corint unde vedem un exemplu practic a modului în care lucreaza uneori Dumnezeu, alegând lucrurile pe care lumea aceasta nu pune nici o valoare pentru a le face de rusine pe cele valoroase în ochii multora. Si toate acestea pentru ca “Cine se lauda sa se laude în DOMNUL” si sa nu existe nici un motiv de mândrie atunci când vorbele noastre ajung sa aiba putere si sa fie “vorbe de Duh” pentru alticineva.
…Da, într-adevar vorbele, cuvintele pot avea putere indiferent daca sunt de bine sau de rau, daca sunt binecuvântare sau blestem. Prin Cuvânt Dumnezeu a creat lumea…si sunt foarte multe cazuri în care tot prin cuvânt (un cuvânt spus la timp si unde trebuia) au fost distruse vietile unor oameni.
Credem în binecuvântare si blestem. De aceea ne aducem copii la binecuvântare, tocmai pentru ca vrem sa credem ca ceea ce spunem acolo are putere. Si dorim ca puterea din spatele cuvintelor noastre sa fie de natura divina si nu demonica.
Vestea buna este ca “strugurii nu cresc în spini si nici smochinele în maracini” iar cuvintele noastre nu sunt altceva decât reflectarea a ceea ce suntem. De aceea haide-ti sa îl cautam mai întai pe Dumnezeu, sa îl lasam sa ne schimbe dupa voia Sa deoarece Dumnezeu este credincios si pâna la urma ne da ceea ce cautam.
“Iudeii cer minuni, grecii cauta întelepciune…dar noi ce cautam?”

Miti Irimia

“Aceasta este lucrarea pe care mi-ai încredintat-o!”

“— Priveste Stapâne! Aceasta este lucrarea pe care mi-ai încredintat-o! Pe masa este planul pe care l-ai scris cu mâna Ta; sunt anexate si promisiunile pe care le-ai facut oamenilor începând cu Adam si Eva. Inainte sa îti arat Edificiul, îti sunt dator cu câteva explicatii: Dupa harul pe care mi l-ai dat, eu, ca un arhitect întelept, am început sa pun temelia, dar pentru ca eram totusi începator ti-am cerut ajutor si mi l-ai dat în Fiul Tau; El s-a dezbracat de hainele Cerului, facându-se asemenea mie si a luat chip de rob, jertfindu-se pe Sine pentru ca temelia sa fie solida…Mi-ai spus sa cladesc, dar aveam nevoie de oameni, de o echipa cu care sa lucrez. In scurt timp am fost gata sa cladesc pentru ca oamenii venisera – unii aveau studii de specialitate, altii erau simpli muncitori, dar entuziasmati; unii erau buni oratori (i-am facut sefi de echipa), altii critici buni; unii buni motivatori, altii pragmatici si punctuali, unii cu prezenta de spirit, altii spirituali, unii tineri, altii mai în vârsta!...Cei mai buni!!!
Le-am dat instructiunile si libertatea sa cladeasca…Când am trecut pe la ei dupa un timp, situatia se complicase deoarece materialele de constructie erau foarte diferite. O parte a Edificiului era din aur, argint si pietre scumpe si multi oameni au venit sa îl vada, dar datorita razelor puternice ale mândriei care se reflectau, nu puteau sa vada nimic…Altii au folosit fân si trestie, care au fost spulberate de vântul îngrijorarilor si temerilor, iar altii au folosit lemnul care a fost ars de focul poftelor.
Cuprins de suparare i-am concediat aproape pe toti…Am înteles atunci ca mândria duce la cadere, ca slava oamenilor este trecatoare, ca întelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea Ta…Am înteles cu durere ca planul pe care mi l-ai dat era un Templu în care trebuia sa locuiasca Duhul Tau, iar lucrarea pe care mi-ai dat-o era CRUCEA…si pentru ca Edificiul sa ramâna în picioare, mesterii trebuiau sa foloseasca ca si material de constructie DRAGOSTEA…Astfel, mesterii cu care am reusit pâna la urma sa cladesc Templul, chiar daca nu sunt perfecti, sunt îndelung rabdatori, plini de bunatate, fara invidie, fara mândrie si lauda desarta, cu o conduita cuviincioasa, blânzi, iubitori ai binelui, sustinatori ai adevarului, altruisti…pentru ca DRAGOSTEA sufera toate, crede toate, nadajduieste toate, rabda toate…Acesta este Templul Tau care nu se va prabusi niciodata!
— Bine robi buni si credinciosi…intrati în Imparatia Mea!!!
— Dar noi, Doamne? N-am facut noi atâtea în Numele Tau?
— Plecati de la Mine! Nu va cunosc!“

Codruta Irimia

Azil politic

Când eram în liceu, clasa noastra era foarte unita. Se întâmpla foarte rar ca cineva sa chiuleasca de la ore de unul singur. De obicei chiuleam toti odata. De fapt, aproape toate boacanele le faceam împreuna. Dirigintele nostru era un om deosebit. Facea orice sa ne scoata din belelele în care ne bagam. Cu o conditie însa: trebuia ca noi sa îi spunem ce am facut înainte de a afla de la altcineva. In caz contrar ne batea de ne rupea. Recordul îl detinea un coleg de-al meu de camera care a primit o jumatate de ora de palme pâna când obrajii au ajuns de culoarea buzelor.
Asa ca, parca ma vad stând în fata liceului si asteptând sa vina dirigintele, dimineata înainte de ora 7, dupa ce noaptea am sarbatorit o onomastica în sediul PCR din liceu si am fost prinsi de pedagogi.
Dar ce era sa facem ? Asta era modul în care puteam scapa de pedeapsa, era ‘cetatea noastra de scapare’. Trebuia sa marturisim, sa ne cerem iertare si sa suportam torentul de apostrofari mai putin ortodoxe.

Mi-am amintit de aceste patanii din liceu când am citit în Biblie despre cetatile de scapare. Dumnezeu spuse-se poporului evreu ca dupa ce vor cuceri tara, sa declare 6 dintre cetatile levitilor ca fiind cetati de scapare. Se numeau cetati de scapare deoarece acolo putea sa ceara ‘azil politic’ oricine a omorât din nebagare de seama o alta persoana. Daca nu se refugia acolo atunci ucigasul risca sa fie omorât de razbunatorul sângelui. Ucigasul trebuia sa spuna întâmplarea batrânilor cetatii si apoi sa locuiasca acolo pâna la moartea marelui preot. Daca ucigasul iesea din hotarul cetatii de scapare înainte de moartea marelui preot, iar razbunatorul sîngelui îl ucidea pe ucigas, razbunatorul sângelui nu era vinovat de omor.

Asa cum ne asteptam cu totii, Dumnezeu iarta pe cel care a gresit, cu atât mai mult pe cel care a gresit fara voie. Totusi cel care a gresit suporta niste consecinte. Noua ne este greu sa suportam consecintele actiunilor noastre chiar daca le-am facut cu voie, cu atât mai mult daca ‘nu am vrut’. De obicei aruncam în fuga un ‘îmi pare rau’ si în secunda urmatoare uitam ce s-a întâmplat. Uneori însa, în loc sa ne justificam în toate partile si sa încercam cu disperare sa ne curatim reputatia, este nevoie sa ne refugiem în cetatea de scapare, sa tacem si sa meditam la ceea ce am facut. (‘Daca esti în hazna pâna la gât macar nu deschide gura.’)

Dar este interesant ca Dumnezeu nu condamna nici pe cel care a suferit o pierdere, care a fost pagubit si care în mod legitim simte nevoia sa se razbune. Daca am fost raniti, daca am avut de suferit din partea cuiva este normal sa fim suparati si sa simtim ‘gustul sângelui’ în cerul gurii. Nu este pacat. Insa poate fi pacat daca nu reusim sa ne stapânim primul impuls, daca nu reusim sa respectam zona de protectie a celui vinovat, daca nu reusim sa iertam. Nu ar trebui sa uitam ca si noi suntem într-un ‘azil politic’ în Cristos si ca pacatul si moartea abea asteapta sa iesim din zona de protectie.

Miti Irimia

Odihna...îsi are timpul ei

“…..Mâine urmeaza o zi mare. Sunt cel mai tânar din familia mea, dar mâine împlinesc 18 ani si o sa îmi sarbatoresc majoratul. Poate devin barbat. Astept asta de câteva saptamâni. Tata este obosit deoarece munceste din greu toata ziua. Nu este usor aici, însa este un loc în care avem de toate...
....Au trecut aproape 2 ani de când nu am mai scris în jurnal. Nu am apucat înca sa îmi sarbatoresc majoratul deoarece a trebuit sa parasim locul unde stateam si am plecat chiar în seara aceea. In ultimii 2 ani am trecut prin multe, a fost greu, însa tata mi-a promis ca peste câteva zile vom ajunge într-o tara mai frumoasa, care va fi a noastra, si dupa ce ne vom aranja o sa pot sa îmi sarbatoresc majoratul. De fapt, chiar ne-am urcat pe un munte si am vazut tara aceea...Chiar ca este frumoasa...Tata spune ca este tara pe care ne-a promis-o Dumnezeu.
...Au mai trecu 38 de ani...Sunt cel mai batrân din familia mea...Am ajuns din nou pe muntele unde am stat cu tata...Acum eu sunt seful familiei...Peste câteva zile vom fi în tara aceea, la casa noastra si o sa pot si eu sa îmi sarbatoresc majoratul...
...Am reusit, ne-am aranjat la casa noastra...In sfârsit putem si noi sa ne odihnim dupa atâta timp de umblat. Au început pregatirile în familia noastra. Femeile fac de mâncare, copii împodobesc casa si se joaca pe iarba, printre copaci (ca de nisip s-au saturat)...Si toate aceste pregatiri se fac pentru mine...mâine îmi sarbatoresc majoratul !
...In sfârsit am reusit sa îmi fac timp sa scriu în jurnal...Au trecut 3 ani de când nu am mai scris...Sunt pe front. O parte dintre ai nostri înca mai au nevoie de ajutor...Cred însa ca în curând vor reusi si ei sa se aseze la casa lor. Generalul spune ca în 2-3 saptamâni vom cuceri si ultima cetate, apoi ne vom putea întoarce la casa noastra...Abea astept...Mi-e dor sa stau cu ai mei si daca ma ajuta Dumnezeu îmi sarbatoresc si majoratul ...”

Poate cam asa ar fi aratat o frântura din jurnalul unuia dintre fii lui Ruben, Gad sau Manase care erau la vârsta adolescentei atunci când au plecat din Egipt si pe care îi regasim alaturi de Iosua, pe malul Iordanului, dupa ce familiile lor erau deja în tara promisa, la rasarit de Iordan.
In situatia respectiva, probabil ca nevoia cea mai mare a lor era nevoia de odihna. Insa ei au facut o promisiune, aceea de a-i ajuta si pe ceilalti sa intre în tara promisa, sa intre în odihna promisa de Dumnezeu.
Si uite asa constatam ca nici macar când este vorba de odihna nu putem fi egoisti.
Si totusi, ce este odihna?
In principiu, odihna presupune doua lucruri : a te opri de la a face ceva si apoi a face altceva complementar, care sa te ajute sa te deconectezi de la ce faci în mod uzual.
De aceea daca ai o viata statica, a face sport este odihna. Daca esti sportiv profesionist, daca descarci vagoanele în gara sau daca esti padurar, atunci a citi o carte poate fi o modalitate buna de odihna.
Daca în mod uzual te odihnesti, înseamna ca atunci când vrei sa te odihnesti ar trebui sa muncesti.
De obicei, noi suntem egoisti, gândurile si faptele noastre nu sunt atât de nevinovate pe cât am vrea sa para, dorim sa ne controlam propria viata si ne îngrijoram atunci când nu stim ce ne aduce ziua de mâine. A ne odihni înseamna a ne opri de la aceste lucruri si a alege sa ne încredem în Dumnezeu, sa îl lasam pe El sa ne controleze viata. Consecinta va fi ca vom putea sa ne bucuram de acea odihna divina, stiind ca Dumnezeu are totul sub control.
Odihna îsi are timpul ei. Odihna divina exista tot timpul, însa doar într-un loc anume: în prezenta Lui Dumnezeu. Odihna divina este singura odihna care oricât ar fi de multa nu ne face nici un rau. Orice alta odihna care se cronicizeaza se numeste lene sau odihna de veci.
Miti Irimia

Refuz sau angajament?

Obisnuim sa luam masa împreuna cu familia, prietenii sau apropiatii oridecâte ori sarbatorim un eveniment deosebit sau nu ne-am vazut de mult timp si dorim partasia celor dragi…, sau poverile au devenit prea grele de purtat si avem nevoie de ajutoare…, sau confruntarea este prea dureroasa si încercam astfel “sa cenzuram” cu blândete si caldura pornirile firii…Oricare ar fi motivatia, cina este o invitatie la apropiere, blândete si vulnerabilitate.
In vremurile “demult uitate”, în care stresul nu era la cote maxime, cina era acel moment al serii în care grijile zilei erau împartasite, “încuiate” pentru urmatoarea zi sau uitate…Era momentul linistirii sufletului si trupului. In jurul focului sau pe prispa casei, privirile cercetau cerul si apoi, reveneau, întâlnindu-se cu ochii celor apropiati, unde nu era loc de ascunzisuri, retrageri sau pretexte.
In vremurile noastre, invitatiei la cina îi raspundem cu “Nu stiu daca suntem liberi”, “Sunt prea obosit”, “Altadata, cu siguramta”, “Am o întâlnire”...
...pe oameni îi putem refuza....Dar pe Domnul Dumnezeu ?
La Cina, Tatal ne invita sa ne apropiem în curatie si reverenta de jertfa sa, exprimarea suprema a dragostei nevinovate. El ne invita la pocainta si la un nou angajament fata de El.
Daca Dumnezeu ma invita sa îmi amintesc de dragostea Lui fata de mine, ma invita sa-mi amintesc ca Il iubeste la fel de mult si pe cel de lânga mine si ca nu sunt cu nimic mai presus decât acesta. Arat ca dragostea Lui Cristos este în mine, daca îl iubesc pe fratele meu asa cum ma iubeste pe mine Cristos.
Domnul mi-a dat aceste învataturi, dar nu ma lauda, pentru ca particip la Cina nu pentru mai bine ci pentru mai rau, tratând cu superficialitate chiar dragostea Lui Cristos...Sunt generos sau egoist ?...Incurajez spre zidire sau spre dezbinare ?
La Cina, Domnul ma invita :
Sa iubesc, si nu doar sa am o atitudine blajina ;
Sa ma implic, si nu sa ma detasez confortabil de nevoile celorlalti ;
Sa-l iubesc neconditionat pe cel antipatic, care nu merita sa-l iubesc si nici nu-mi raspunde la dragoste ;
Sa fiu consecvent în preocuparea mea pentru binele celuilalt ;
Sa-mi reînoiesc devotamentul fata de Dumnezeu si fata de semenul meu ;
Sa binecuvintez ;
De ce ? Ca sa ma apropii în chip vrednic de Domnul Dumnezeul meu, Cel care m-a invitat la Cina....

Codruta Irimia

Ajutoare pentru sfinti?
Imposibil…cred ca apostolul Pavel a luat-o razna…prea multa învatatura oboseste mintea…Cum adica, sfintii sa aiba nevoie de ajutoare ?…Pai daca sunt sfinti, sa se îngrijeasca Dumenzeu de ei…Daca nu se îngrijeste, înseamna ca nu sunt asa de sfinti…Poate ca sfintii spun: este scris: “nu lega gura boului care treiera”....dar ce, sfintii sunt boi ? Si oricum, sfintii nu au nevoie sa manânce….ei posteasc, ca de asta sunt sfinti….Iar daca vor sa manânce, atunci sa munceasca…doar este scris: “fiecare sa traiasca din munca lui”. Mai mult, sfintii astia sunt si încapatânati…ei spun: “cine da, sa dea cu toata inima”. Adica, pe lânga ca le dai, mai au si pretentii...De altfel, si Sfântul Pavel are un tupeu fantastic. Dupa ce o întreaga epistola mustra biserica din Corint, în finalul aceleasi epistole, ca si cum nu s-a întâmplat nimic, vine si cere ajutoare....
Chiar daca modul de prezentare de mai sus este dus la extrem, se întâmpla uneori ca atitudinea noastra sa tinda spre asa ceva. Putem crede ca avem cele necesare pentru ca muncim si ne trudim…Putem crede ca este imposibil ca cineva sa nu aiba ce mânca daca munceste...Putem crede ca tot ce avem este datorita efortului nostru, ca le meritam si facem ce vrem cu ele....Putem crede ca un slujitor al bisericii este obligat sa ne ajute indiferent de ora la care apelam la ajutor, dar noi nu avem nici o obligatie în a-l ajuta pe el...Putem crede ca fara ajutorul nostru biserica ar da faliment...Putem crede multe lucruri, dar mai sunt unii care cred, si tremura...
Se spune ca într-un sat traiau doi frati, fiecare cu familia lui saraca. Unul dintre ei si-a luat lumea în cap si a plecat în cautarea unui loc în care sa trudeasca cu spor si sa se întoarca acasa cu o suma bunicica de bani. Dupa câtiva ani de absenta, sotia celui plecat a aflat ca omul ei a murit pe meleaguri straine. Ea s-a asteptat ca macar banii agonisiti de el sa-i fie trimisi, dar spre surprinderea tuturor, banii au sosit pe adresa fratelui celui mort. Impreuna cu banii, a sosit si o scurta scrisoare: "Dragul meu frate, da-i sotiei mele cât vrei tu, iar restul opreste-ti tie". Omul acela era rau si zgârcit si n-a dat vaduvei decât câtiva banuti, oprindu-si aproape întreaga suma pentru el si familia lui. Fapta lui scandaloasa a revoltat toata comunitatea, dar ce era scris era scris. Vaduva a simtit însa ca trebuie sa fie si o alta cale si a cerut ca problema lor sa fie rezolvata de rabinul cel batrân. Zis si facut, s-au dus cu totii la rabin. Batrânul i-a privit cu blândete si le-a zis: "Problema nu-i grea, dar trebuie mai întâi sa-mi promiteti ca veti face întocmai cum va voi spune, altfel n-are rost sa-mi racesc gura degeaba." Sigur de el, fratele hraparet s-a grabit sa promita înaintea tuturor ca vor asculta întocmai. Atunci rabinul le-a cerut sa aduca fiecare partea pe care si-au luat-o din mostenirea celui plecat. Când banii au fost asezati iarasi în doua parti înaintea lui, rabinul a mai citit odata nota, adaugând si un comentariu: "Dragul meu, da-i sotiei mele cât vrei tu, iar restul opreste-ti tie". Eu propun ca sa facem întocmai cum a spus el: cât ai vrut tu, sa dam acum femeii, iar restul, adica ce-i dadusesi ei, sa-ti ramâna tie". Si rabinul a luat suma mare de bani, a dat-o vaduvei, iar pe cei câtiva banuti i-a dat celui lacom.
Intr-o buna zi, vom vedea toti ca ce-am dat altora, va fi într-adevar al nostru, iar ceea ce ne-am oprit în mod abuziv si egoist va fi luat de la noi. Atunci vom vedea într-adevar daca suntem bogati sau saraci....
"Purtati-va sarcinile unii altora, si veti împlini astfel legea lui Cristos"
Miti Irimia
Prorocie sau vorbire in limbi ? Ratiune sau extaz ?
Fie ca facem parte dintre cei care neaga existenta unor daruri spirituale cum ar fi vorbirea in limbi, fie ca, dimpotriva, consideram vorbirea in limbi unul dintre cele mai importante daruri spirituale, ar trebui sa ne amintim ca rolul darurilor spirituale este acela de a produce Lucrarea Duhului Sfint , adica unitatea Trupului Lui Hristos. Daca nu se intâmpla asa atunci o intrebare legitima pe care am putea sa ne-o punem ar fi : ‘Oare din care lume spirituala vine darul ?’.
Dupa ce vorbeste despre dragoste, Pavel continua epistola sa catre Corinteni cu o prezentare comparativa a doua daruri, darul prorociei si darul vorbirii in limbi ; Un rezumat a ceea ce spune Pavel in capitlul 14 ar putea fi pus chiar sub forma de ‘dar’-uri :

Umariti dragostea
Doriti cu inflacarare darurile duhovnicesti ...dar mai ales sa prorociti ;
Vorbirea in limbi este adresata lui Dumnezeu ...dar prorocia este adresata oamenilor spre zidire, incurajare, mângâiere ;
Vorbirea in limbi te zideste pe tine insuti.... ...dar prorocia zideste biserica ;
‘As dori ca toti sa vorbiti in limbi...’ ‘...dar mai ales sa prorociti’ ;
Vorbirea in limbi vizeaza viata ta privata cu Dumnezeu, inchinarea individuala ...dar prorocia vizeaza viata bisericii, inchinarea comunitara ;
Vorbirea in limbi poate fi o pricina de poticnire pentru un necredincios ...dar prorocia poate fi ‘cheia’ pentru inima lui ;
In biserica, daca unii vorbesc in limbi, altii sa interpreteze ...dar daca unii prorocesc, altii sa judece;
Nu impiedicati vorbirea in limbi ...dar râvniti dupa prorocie;
...DAR toate sa se faca in chip cuviincios, cu rânduiala si spre zidirea bisericii;

Si totusi, ratiune sau extaz? Majoritatea ne putem imagina cum ar arata o relatie de casatorie sau de prietenie in care exista doar extaz, dragoste irationala. Este frumos, este romantic, exista adrenalina, ne da energie si entuziasm, dar nu dureaza. De asemenea intelegem si ce inseamna sa iubesti pe cineva rational si sa nu existe extaz, sa nu existe romantism, sa nu existe acea scânteie care iti da puterea sa spui, in fata autoritatilor, cu o incredere inconstienta: ‘Da, pentru toata viata’.
Raspunsul la intrebarea ‘ratiune sau extaz ?’ ar fi NU. Nu ratiune sau extaz, eventual ratiune si extaz. Ratiunea este ca un strajer care imi spune daca extazul a luat-o razna sau nu si ma protejeaza de alte influente mai putin benefice care pot sa ma afecteze atunci când ma aflu in stari mai ‘extazice’ decât pot ‘indura’.
Chiar si Pavel isi exprima retinerea fata de activitatile desfasurate in cadrul Bisericii in care ratiunea sa fie neglijata : “Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod. Ce este de facut atunci? Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta si cu mintea” (1 Cor.14:14 -15).
Extazul este ca si energia atomica care daca cel care o poseda o foloseste cu cap, poate produce mult bine, daca nu atunci poate distruge totul. Poate de aceea Pavel incheie pasajul din 1 Corinteni cu câteva sfaturi adresate mintii celor ce-l asculta.
Totusi, in contextul bisericii noastre, pericolul de a cadea in extrema extazului spiritual nu este deocamdata atât de mare ca cel din biserica din Corint. Dimpotriva, poate ca uneori ratiunea este atât de puternica incât inhiba extazul, iar acesta, daca apare poate ca ne sperie. Unii spun insa sa nu ne stresam deoarece nu apare decât dupa ce am petrecut mult timp in intimitate cu Dumnezeu, ceea ce este putin probabil in societatea in care traim si cu atât de multe programe de televiziune.
...dar vorba lui Pavel : ‘judecati voi singuri’.
Miti Irimia

Are cineva nevoie de mass-media crestina ?

Zilele trecute am fost intrebat daca este nevoie de mass-media crestina in Romania.
Cineva spunea ca in spatele fiecarei institutii de media exista o anumita religie. Sau ca fiecare institutie de mass-media transmite o anumita religie. Si nu e vorba despre ortodoxie sau catolicism, despre baptisti, penticostali, crestini dupa evanghelie sau altele. Ci este vorba de ceva mult mai profund, de un fel de mesaj subliminal, sugerat intr-un mod foarte parsiv telespectatorului, ascultatorului sau cititorului. De exemplu sexul, sau libertatea sexuala. Aproape orice ziar deschizi, o vezi acolo. Peste 95 % dintre filme contin o secventa "fierbinte", altfel nu s-ar vinde. Multe dintre melodiile actuale se refera mai mult sau mai putin explicit la sex, chiar si daca nu luam in considerare manelele. Conform ultimelor statistici, aproape 90 % dintre cei care acceseaza Internetul, viziteaza site-uri pornografice !
Ar fi interesant de realizat o statistica pe tema urmatoare: "Ce face un barbat sau o femeie, daca se uita la televizor la ora 11:00 seara si intuieste ca urmeaza o scena "fierbinte" ? Are puterea sa ia telecomanda si sa schimbe canalul sau sa inchida televizorul ? Ce religie sau idee transmit toate acestea? Ca libertatea sexuala nu e nimic rau. In fiecare telenovela sau alt film de acest gen, cineva inseala pe altcineva, sotul curveste cu secretara, sau sotia se incurca cu antrenorul de nu stiu ce. Pe de alta parte, existã un fel de atractie erotica din partea privitorului fata de eroul preferat din telenovela, telespectatorul se indragosteste de eroul preferat. Dar asta e putin, fata de alte posibilitati - intre ghilimele - ale mass-mediei. De catva timp Olanda si Republica Moldova au interzis desenele animate Pokemon la televiziune. De ce? Pentru ca si-au dat seama ca in spatele acestor desene animate Pokemon exista un mesaj satanic, diavolesc, care-i indeamna pe copii sa faca lucruri incredibile intr-o lume normala.
De fapt, un om obisnuit poate vedea intr-un an mii de scene de violenta, sex, sange, imoralitate, etc. Unde pot duce toate acestea? Americanii se confrunta din plin cu efectele culturii si civilizatiei ultimelor 4 decenii de la ei. Copii de liceu pun mana pe arma si-si impuscã profesorii. Sau profesori alaturi de elevi iau impreuna o priza de "iarba" - marijuana. Totul a inceput cu Beattles sau cu muzica anilor '60. Atunci a avut loc la ei revolutia sexualã. De atunci familia nu mai are valoare, biserica nu mai are valoare, ci doar principiul: If you like it, just do it. Daca-ti place, fa-o. Si nu doar la ei situatia este catastrofala. Olandezii au legalizat eutanasia - persoanele care doresc sunt ajutate sa moara. In Germania au loc casatorii intre homosexuali sau lesbiene. Unde duc toate acestea, sau de unde vin toate acestea? Mass-media este a 4 putere in stat spun unii, dar de multe ori este principalul formator de opinie al unei natiuni. Platon, de exemplu, spunea: Lasati-ma sa fac cantarile unei natiuni, si nu ma intereseaza cine face legile.
Cineva, care urmarea constant stirile de la ora 5 de pe un anumit post de televiziune, cand a vazut catastrofa de la New York, a spus: "In sfarsit, am vãzut si eu o catastrofa ca lumea." Va puteti imagina nebunia pe care o poate induce mass-media? Eu cred ca este o nevoie disperata de mass-media crestina in Romania. Visul meu este un post crestin national de televiziune, un post crestin national de radio, un ziar national crestin si o retea nationala de librarii crestine.
Eu cred ca este o nevoie disperata de - asa cum spunea poetul Ionatan Pirosca - de un curent cristic in cultura romaneasca si as adauga eu si in mass-media romaneasca. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Radio Vocea Evangheliei este un succes, dar cred ca este prea putin inca. Cel putin la Timisoara au fost oameni care ne-au spus: "Dupa o zi de nebunie, abia astept sa merg acasa si sa ascult postul d-vs. de radio". Sau altii ale caror relatii in familie au fost vindecate, datorita ascultarii cuvantului lui Dumnezeu. Si as incheia cu un exemplu cutremurator: Radio Vocea Evangheliei - Timisoara a produs aproape 200 de morti frumosi cu ochii vii, parafrazandu-l pe Eminescu. Este vorba despre aproape 200 de copii nascuti in ultimii ani, ai caror parinti declara ca acesti copii erau sortiti avortului, deci implicit crimei, erau destinati mortii. Dar auzind mesajele de la Radio, parintii au fost cercetati de Duhul lui Dumnezeu si au renuntat sa mearga la spital si sa transforme pantecul in sicriu. Eu cred ca este o nevoie disperata de mass-media crestina in Romania.
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei - Timisoara

Iata-ne ajunsi In anul 2004. Cine s-ar fi gandit prin anii '70 - '80 ca vom ajunge si In 2004 ? In urma cu 20-30 de ani, unii dintre noi eram mult mai tineri, altii copii, altii nu erau Inca. Dar la anul 2000 ne gandeam ca la "Un pod mult prea Indepartat". Astazi, anul 2000 este deja istorie. A trecut de mult, l-am depasit, l-am lasat In urma. "Noi Insine", nu-i asa? "Prin puterea, afacerile, Intelepciunea noastra" vor fi tentati sa creada unii...
Dar...

"De n-ar fi fost Domnul de partea noastra - sa spuna Israel acum -
...ne-ar fi Inecat apele,
ar fi trecut raurile peste sufletul nostru;
ar fi trecut peste sufletul nostru valurile napraznice.
Binecuvantat sa fie Domnul... Stanca Mantuirii" noastre.

Cum ti-ai defini anul 2003 ? Ce a Insemnat pentru viata ta ? Daca ar fi sa-ti descrii viata din anul 2003 Intr-un singur cuvant, care ar fi acesta ? Frumoasa? Deosebita? Excelenta ? Sau poate Trista ? Urata ? Deprimanta ?

La razboi, dupa cate o lupta, se numara ranitii, mortii, ramasii In viata.
Daca stam sa ne numaram "mortii, ranitii, ramasii In viata" din ultimii 20 de ani, cu totii avem In familiile noastre sau printre cei dragi cel putin 1, 2,... care "au adormit". Unii au adormit In Domnul, altii n-au trecut Inca din viata aceasta, In schimb "au adormit" pe cale, pentru ca i-au obosit grijile sau i-au furat beculetele colorate si beteala acestei lumi. si au pierdut legatura cu Lumina, cu Cel care spune: "EU SUNT LUMINA LUMII".

Obiectiv vorbind, cei mai fericiti sunt cei care "au adormit In Domnul", comparativ cu noi - cei care am ramas Inca "aici jos", sau cu cei pe care i-a furat stralucirea si desertaciunea acestei lumi. Pe de alta parte, aproape la fiecare Inceput de an ne facem tot felul de planuri, pe care nu le Implinim.
Probabil ca si la Inceputul anului trecut ne-am propus sa avem cel putin 1 ora pe zi de partasie personala cu Domnul - rugaciune si studiul Bibliei - dar lucrurile urgente le-au biruit pe cele importante.

Poate a fost mai urgent sa-mi gasesc un loc de munca, sa-mi duc copiii la gradinita sau scoala, sa Invat pentru examene, sa-mi renovez apartamentul sau casa, sa vad stirile de la televizor sau "telenovela cea de toate zilele". Sau poate am trecut prin dezastrul unui divort, a unei boli fara leac, a unei pierderi cumplite. si rugaciunea am amanat-o pe "maine". In fiecare zi de "astazi"... am fost prea obosit. Si apoi ma declar nemultumit de faptul ca pe mine "toata lumea" m-a dezamagit. Sot, sotie, copii, parinti, colegi, prieteni, etc. Parca mi s-a sters cu buretele indemnul Bibliei - nu va incredeti in oameni, ci doar in Dumnezeu.

Nu stiu ce este In inima de Tata a lui Dumnezeu, dar eu personal as fi cumplit de trist sa-mi doresc din toata inima sa stau de vorba cu fiul meu, iar el sa fie vesnic ocupat, sa nu aiba niciodata timp de mine. Sa fie ocupat cu GUNOAIELE acestei lumi asa de mult, Incat NICIODATa sa nu aiba timp sa-mi spuna: "Ce mai faci tati? Ma BUCUR sa stau de vorba cu tine."
Pur si simplu cred ca as plange... Creatorul, Ziditorul, Domnul nostru, Dumnezeul Cel vesnic, Cel atotputernic, Iehova Iire-Cel care poarta de grija, ma asteapta si doreste sa stea de vorba cu mine. Iar eu... sunt asa de ocupat...

Doamne, "Invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima Inteleapta", pentru ca "Ni se duc anii ca un sunet."
Anii nostri se duc ca zilele, Intr-o viteza ametitoare, unul dupa altul.
De zile ce sa mai vorbim, parca zboara, parca "astazi" trece deja si ziua de "maine"... Cand l-au arestat pe fratele Olariu, prietenul fratelui Bradin, tortionarii lui i-au spus: "Olariule, ai cautat poarta Raiului si ai gasit poarta iadului". La aceste cuvinte, fratele Olariu le-a raspuns: "Nu, Nu ! Pe aici se trece !"

Poate drumul nostru In acest an va trece prin apropierea portilor iadului. Dar nu descuraja ! In mersul nostru spre rai, "Pe aici se trece"! Rabin ul Abraham Herschel spunea: "O credinta ca a lui Iov nu poate fi zdrobita pentru ca ea insasi este rezultatul zdrobirii". Vom mai apuca 2005 ? Poate In cetatea eterna, la pieptul Mielului, la masa cu Avram, Isac si Iacov.
Daca vom mai zabovi totusi aici jos, atunci, Doamne, "Invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima Inteleapta."

Ioan Ciobota - Radio Vocea Evagheliei - Timisoara