Imagini pentru biserica emanuel donare sange

Biserica Baptistă Emanuel a organizat joi, o campanie de donare de sânge pentru persoanele care se află în această nevoie. Sub îndemnul ”Sângele este Viață”, campania s-a desfășurat în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara și a avut loc la sediul Bisericii, de pe strada Frații Buzești. Circa 50 de oameni au răspuns demersului, care potrivit pastorului Radu Oprea, s-a dorit a fi un răspuns la nevoile celor din jur și totodată, un mod de a spune oamenilor de dragostea a lui Dumnezeu. Reprezentanții Centrului de Transfuzie au declarat pentru DeBanat că, la ora actuală există o nevoie acută de sânge, fapt ce a făcut ca această campanie să fie primită cu și mai mare bucurie. Conform datelor instituției, în perioada estivală, numărul donatorilor este mai mic decât în restul anului, aproximativ 50 de persoane pe zi, asta în condițiile în care, pentru a acoperi necesarul de sânge este nevoie de circa 120 de donatori pe zi.