Miercuri, la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” din Arad, a avut loc vernisajul expoziției „Muzeul Bibliei” organizat de Asociația „Renașterea Familiei” din Timișoara cu sprijinul autorităților locale, dar și a Arhiepiscopiei Arad și a Comunităților Creștine din Județ.

Expoziția cuprinde peste 1.000 de exemplare de Biblii, de diferite dimensiuni și limbi, din colecția pastorului Ionel Tuțac. Printre exponate se află cel mai mic exemplar al Bibliei Gutenberg, un sul al Cărții Estera de 6,5 metri, o Biblie în latină din anul 1700, o biblie-breloc ce a aparținut lui Billy Graham și un manuscris de la 1250.

Muzeul Bibliei este deschis publicului larg, timp de șapte zile, până marți, 3 martie. Intrarea este liberă, programul de vizită fiind zilnic, de luni până vineri, între orele 10:00-18:00, iar în weekend până la ora 13:00.