Image result for adr vest

Instituțiile din Timiș care activează în domeniul social, pot obține finanțare europeană de sute de mii de euro pentru dezvoltare. Pentru a accesa fondurile, unitățile respective trebuie să scrie un proiect de finanțare pe Axa Prioritară 8 din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Perioada de aplicare este 1 martie – 1 iulie, iar valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 200.000 de euro, bani nerambursabili. Finanțarea se va face în ordinea depunerii proiectelor, susțin reprezentanții ADR Vest. În județul Timiș, pot aplica pentru finanțare, Centrele de plasament Găvojdia și Lugoj, Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilități Recaș, precum și Serviciul de îngrijire de tip rezidențial pentru copilul cu dizabilități din cadrul Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru copilul cu handicap Lugoj și Timișoara.