Peste 2 milioane de refugiați în urma războiului trăiesc în frig, în foame, pe drumuri. Bisericile din Ucraina s-au mobilizat și au făcut mult peste puterile lor, ca să vină în întâmpinarea acestor nevoi. Ne-au cerut ajutorul și nu am putut să rămânem nepăsători.

Sute de ascultători ai postului nostru de radio s-au mobilizat și au adus bani pentru alimente, pături, haine și încălțăminte.

Doi redactori de la RVE Timișoara – Vali Giurici și Raul Damean, au plecat spre Ucraina, miercuri, 3 februarie 2016. Au cumpărat din Cernauți peste 10 tone de alimente: făină, mălai, hrișcă, orez, paste, conserve de pește. Împreună cu voluntari din bisericile locale au făcut 600 de pachete și au încărcat un TIR. Pe lângă alimente au pus haine și încălțăminte care au fost deja trimise din România.

Alimentele vor fi distribuite celor din zona Donețk. Colegii noștri vor mai cumpăra pâine de pe drum și o vor oferi refugiaților, împreună cu dragostea tuturor celor care au donat pentru acest proiect.

Rugați-vă pentru ei – pentru protecție, siguranță și decizii bune.

Școlile sunt închise de trei săptămâni datorită epidemiei de gripă porcină.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat sau se vor implica în acest proiect.

Puteți în continuare să donați bani, îmbrăcăminte sau pături.

Depozitul nostru este în Timișoara pe str.Liviu Rebreanu nr. 121

Banii se pot vira în contul BCR RO45RNCB0249049295800001, Asociaţia Radio Vocea Evangheliei CUI 10411909, cu mentiunea ”proiectul Ucraina”.

0

Sustinator

0.00 €

raised

Choose An Amount
Payment Options