“Voi sunteţi sarea pământului.”
(Matei 5:13)

————————————
Video aici: https://youtu.be/UAFRdmCrKSU
————————————

Am vizitat recent salina de la Turda.
Senzația că te afli în adâncul Pământului este copleșitoare.
De fapt chiar te afli în adâncul pământului, relativ vorbind, pentru că Pământul are mii de kilometri până în centrul lui.

În partea inferioară a salinei se află un lac pe care turiștii se pot plimba cu barca.
Doritorii pot să urce sau să coboare cu un lift panoramic, din care se vede toată imaginea salinei.

Lacul din partea de jos a salinei are în mijloc o insulă de sare, care este amenajată.

În cartea Iov scrie:
“Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare?”.
(Iov 6:6)

Da, într-adevăr, sarea are un rol foarte important în hrana omului și în echilibrul substanțelor chimice din corpul uman.

Apostolul Pavel spune:
“Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har,
dreasă cu sare,
ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia”.
(Coloseni 4:6)

O mâncare dreasă cu sare conține sare exact cât este nevoie pentru un gust potrivit și echilibrat.
Apostolul Pavel folosește o metaforă despre vorbirea creștinilor care trebuie să fie “dreasă cu sare”, adică
potrivită,
echilibrată,
cu bun gust,
nu vorbe nesărate,
nu “glume nesărate”,
ci vorbirea voastră să fie cu har, dreasă cu sare.

Tot apostolul Pavel spune:
“Să nu se audă nici cuvinte porcoase,
nici vorbe nechibzuite,
nici glume proaste,
care nu sunt cuviincioase;
ci mai de grabă cuvinte de mulţumire”.
(Efeseni 5:4)

Asta se așteaptă de la ucenicii Domnului Isus !

Iar Domnul Isus Însuși ne spune:
“Voi sunteţi sarea pământului”.
(Matei 5:13)

Ca să fim “sarea pământului” înseamnă efort !
Pentru toată sarea care s-a scos din salina de la Turda și din alte saline, sute, mii de tone, s-au făcut eforturi uriașe.
La fel pentru un creștin, ca să fie sarea pământului, adică să împiedice stricarea – sarea în primul rând oprește stricarea alimentelor, le conservă, împiedică stricăciunea – la fel, din punct de vedere moral, creștinii trebuie să împiedice stricarea acestei lumi, stricăciunea acestei lumi.

Și cum poate să fie un creștin “sarea pământului”?

Atunci când prin vorbele mele,
prin acțiunile mele,
prin faptele mele,
împiedic drumul spre stricare,
spre distrugere,
spre stricăciune, din punct de vedere moral și spiritual, al acestei lumi,
atunci îmi împlinesc menirea pe care mi-a spus-o Domnul Isus:
“Voi sunteţi sarea pământului”…

————————————-

Ioan Ciobotă

21 August 2021

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo&list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

www.rve-timisoara.ro