„Steaua pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.”
(Matei 2:9)

————————————
Video aici: https://youtu.be/zOKvhRXU1Ao
————————————

Ordinea ancestrală a Universului a fost tulburată atunci când Mesia a venit în lume.
Au fost îngeri care le-au vorbit oamenilor,
a fost un cor de îngeri care au cântat „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”,
și a fost o stea.

Aș vrea să vorbesc acum despre acea stea.
O stea specială,
care are un mesaj special,
pentru niște oameni speciali.
O stea al cărei mesaj parcă ar fi ceva de genul:
„Veniți după mine și vă duc la EL”…

Înțelepții de atunci au înțeles acel mesaj.

Înțelepciunea acestei lumi și descifrarea tainelor acestei lumi trebuie să te conducă la Cristos.
Altfel te conduce la nebunie !

Atunci când înțelepții lumii au descifrat mesajul stelei – și nu pot să știu cum au înțeles mesajul acelei stele, nu pot să știu cum s-a deplasat acea steaua și s-a oprit exact deasupra locului unde era culcat Pruncul, nu știu – dar oamenii aceia au înțeles, au ajuns la Cristos și I S-au închinat.

Toată înțelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu dacă nu ne duce la închinare înaintea lui Dumnezeu.
Mesajul stelei pentru înțelepții de atunci, pentru magii din răsărit, este același și pentru noi:
„Veniți după mine și vă duc la EL”…

Toată frumusețea acestei lumi, Universul coborât într-o stea pe pământ, ne vorbește și ne conduce la Cristos.

Mai mult decât atât, mă gândesc la stea nu ca la un corp ceresc care emite lumină, ci îmi place să mă gândesc ca la un punct, o gaură în cortina acestei lumi, acestui Univers, o gaură prin care răzbate lumina… de dincolo…
Ca și cum am fi într-o minge de cauciuc, care are o gaură, și de afară intră lumina înăuntru, în minge.
Cam așa îmi imaginez eu lumea noastră, iar steaua aceea este purtătoarea unui mesaj dintr-o altă lume.

Magii din răsărit, înțelepții de atunci au înțeles mesajul stelei.
Doamne ajută-ne să înțelegem mesajul Tău.

Ținta noastră este să ajungem să ne închinăm înaintea Celui Preaînalt, care a coborât în lumea noastră, sub chip de om, ca să ne ducă în lumea Lui…

————————————-

Ioan Ciobotă

24 Decembrie 2021

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo&list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

www.rve-timisoara.ro