Această lecție se centrează asupra vieții lui Avraam. Avraam este unul dintre personajele cele mai semnificative ale Bibliei. El este definția umană a credinței. Avraam este prezentat cititorului Bibliei în capitolul 11 și la începutul capitolului 12, și în acest punct numele lui este Avram.

Numele „Avram” înseamnă „tatăl a multor fii”. Omul acesta are 75 de ani și nu are copii, deși numele lui sugerează altceva. Dacă l-ai fi întâlnit la o fântână și el s-ar fi prezentat zicând: „Numele meu este Tatăl multor fii”, dacă ai fi spus: „Oh, probabil că tu trebuie să ai mulți copii”, el ți-ar fi răspuns: „Nu, de fapt nu am niciun copil, dar dacă tu ai putea număra pulberea pământului de pe toate plajele lumii sau stelele din ceruri, într-o zi vei putea să numeri urmașii mei.” Dacă ți-ar fi spus asta, tu poate că ai fi zis: „De unde ai ideea asta, bătrânule?”. Și el ți-ar fi spus: „Dumnezeu mi-a spus și eu Îl cred.”

Mai târziu, când el avea aproape 90 de ani, Dumnezeu i-a schimbat numele. Încă nu are copii, dar Dumnezeu îi schimbă numele în Avraam care înseamnă „tatăl multor neamuri sau tatăl fiilor națiunilor”. Dacă l-ai întâlni din nou la fântână și i-ai spune: „Salut, tatăl multor fii.”, el s-ar putea să îți spună: „Scuză-mă, dar numele meu a fost schimbat.” Tu amuzat ai putea spune: „Serios? Care este numele tău acum?”. El ți-ar răspunde: „Acum numele meu este „tatăl multor neamuri”. Atunci ai spune: „Păi, fii binecuvântat; probabil că ai avut un fiu.” „Nu, de fapt nu, dar dacă tu poți număra pulberea pământului de pe toate plajele lumii și stelele din ceruri, într-o zi vei putea să numeri urmașii mei.” Timp de decenii, Dumnezeu a promis și Avraam a crezut.

Există un verset în cartea Geneza care este citat în capitolul 4 din Romani care spune totul despre Avraam. Acesta spune: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Dumnezeu s-a uitat la acest bătrân și a spus: „I-am spus acelui om ceva și el M-a crezut. Îmi place asta. Îl voi considera un om neprihănit.”

Când ai un astfel de personaj biblic în Scriptură, există două dimensiuni în care povestea este spusă. În primul rând, ție îți este prezentată povestea din perspectiva lui Dumnezeu. Apoi, îți este prezentată povestea din perspectiva omului. Este ca și cum ai avea două fețe ale aceleiași monede. Dacă vrei să vezi perspectiva lui Dumnezeu, studiează aparițiile lui Dumnezeu în fața lui Avraam. Dumnezeu întotdeauna este cauza pentru care omul vine ca să-L cunoască. Pavel afirmă în Romani 3 că niciun om nu Îl caută pe Dumnezeu. Dumnezeu caută omul. Dacă un om pare că el Îl caută pe Dumnezeu, el de fapt răspunde lui Dumnezeu care se apropie de el. Dumnezeu întotdeauna inițiează relația.

Deci, pe măsură ce citești povestea lui Avraam, încearcă să descoperi de ce Dumnezeu a apărut la un moment dat în viața lui Avraam. De ce Dumnezeu a decis în acest punct că Avraam avea nevoie de o altă apariție sau o altă revelație? Aparițiile lui Dumnezeu înaintea lui Avraam îți vor arăta perspectiva lui Dumnezeu asupra relației. Perspectiva omului asupra relației este înfățișată prin răspunsul lui Avraam față de Dumnezeu care i se revelează. Ea vine sub forma altarelor pe care Avraam le zidește. Avraam zidește patru altare.

Tot așa, imaginează-ți cât de mult te-a căutat Dumnezeu, cât de mult a încercat să ajungă la tine, cât de mult a încercat să te atragă la El și să te aducă în acel plan pe care Îl are cu viața ta. Ești tu conștient de chemarea lui Dumnezeu? Ai răspuns tu așa cum ar trebui?

Deși ordinea exactă a evenimentelor nu este cunoscută, Dumnezeu îi apare lui Avram în Haran și îl cheamă departe de trecutul lui, de țara lui, de casa lui, de rădăcinile familiei. El îl cheamă într-un loc care „va fi curând descoperit”. Chemarea vine cu o promisiune că numele lui Avram va deveni mare, că el va fi binecuvântat, că el va merge înainte având parte de protecția divină și că într-un final va deveni o binecuvântare pentru întreg pământul.

După ce tatăl lui moare, Avram călătorește alături de nepotul lui orfan, Lot și merge spre Canaan, în ținutul More. Dumnezeu îl întâlnește pe Avram acolo și îi face o promisiune mult mai precisă, spunându-i în Geneza 12:7a: „„Toată țara aceasta o voi da seminței tale.” Primul altar este „Altarul răspunsului” pentru că Avram îl construiește ca răspuns direct la această apariție și promisiune. Geneza 12:7b confirmă lucrul acesta, spunând: „Și Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.”

Al doilea altar a fost contruit între două locuri – Ai și Betel. E destul de interesant că în ebraică Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu”, în timp ce Ai înseamnă ceva de genul „grămadă, ruină”. Așadar, având Casa lui Dumnezeu într-o parte și Ruina de cealaltă parte, Avram își zidește al doilea altar între acestea două. Acestea nu sunt fapte doar de dragul faptelor. Există o idee aici. Omul care tăbărăște între Casa lui Dumnezeu și Ruina, construiește un altar și cheamă Numele Domnului. Acesta este „Altarul implorării”.

Când oamenii vin la Dumnezeu prin credință, mai întâi ei trebuie să răspundă. Acesta este începutul. Lucrul acesta este important pentru că, după cum spune un proverb chinezesc: „O călătorie de o mie de mile începe cu primul pas”. Tu trebuie să răspunzi. Dar primul pas nu este întotdeauna perfect. Primul pas nu descrie puterea întregii călătorii. Într-adevăr, Avraam intră într-o situație dificilă după ce petrece timp la Betel. El se îndreaptă spre Egipt și se trezește în încurcătură cu Faraonul puternic și intimidant, care devine o amenințare directă la adresa promisiunilor lui Dumnezeu pentru Avram atunci când el o ia pe bătrâna Sarai în haremul său. Dumnezeu eliberează și binecuvintează, dar Avram se întoarce la locul dintre Betel și Ai, al altarul pe care l-a zidit acolo, „Altarul implorării” și din nou cheamă Numele Domnului.

După ce se ridică probleme din interiorul casei lui Avram, care îl forțează pe Avram și Lot să își separe turmele, Avram îi oferă lui Lot prima alegere a direcției. Lot ia ținuturile îmbietoare, verzi și bogate în apă ale Sodomei și Gomorei ale căror locuitori, conform Geneza 13:13 „erau răi și afară din cale de păcătoși împotriva Domnului.” Acolo, Dumnezeu din nou îi apare lui Avram, reînnoindu-și promsiunea binecuvântării față de el. În Geneza 13:14-17 se spune: „Ridică-ți ochii și, din locul în care ești, privește spre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus; căci toată țara pe care o vezi ți-o dau ție și seminței tale în veac. Îți voi face sămânța ca pulberea pământului de mare; așa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, și sămânța ta va putea să fie numărată. Scoală-te, străbate țara în lung și în lat, căci ție ți-o voi da.” Și ce face Avram? El călătorește spre Hebron și construiște un alt altar lui Dumnezeu care i se arătase.

Acum, din nou, alegoria potențială a numelui este prea frumoasă ca să nu fie intenționată. „Hebron” în ebraică înseamnă „comuniune”. Când Avram construiește cel de-al treilea altar, după ce contruise „Altarul implorării”, el Îi spunea lui Dumnezeu: „Doamne, vreau să te cunosc.” Acesta este „Altarul relației”.

Avraam a construit aceste trei altare în capitolele 12 și 13. 

În aceste prime două capitole ale istoriei lui Avraam, el a construit trei altare. El nu mai construiește un alt altar până în capitolul 22. Ce spune el când a construit al treilea altar? Ce s-a întâmplat după ce a zidit al treilea altar? Ce s-a întâmplat în perioada dintre al treilea și al patrulea altar?

Când el a spus: „Doamne, vreau să Te cunosc.”, ceea ce Dumnezeu îi spunea lui Avraam era: „Avraam, dacă vrei să ai o relație cu Mine, vreau ca tu să știi că Eu sunt totul. Nu M-ai văzut deloc până nu Mă vezi ca fiind totul.”

În Geneza capitolul 16, la sugestia soției lui Sara, și conform practicilor ținutului, Avraam a avut un fiu din partea țiitoarei ei egiptene. Ismael, pe lângă faptul că a fost o persoană care s-a născut în circumstanțe complicate, este o ilustrație a ceva mai mult – o dinamică care predică.

Dumnezeu i-a promis lui Avram copii. Nu există nimic în înregistrările despre promisiunile anterioare care să spună că Sarai avea să fie cea care să îi nască copii. Deci, acum, recurgând la tradițiile culturii cu privire la femeile infertile, Avram și-a avut primul copil.

Dar promisiunea lui Dumnezeu este miraculoasă și nu este o mișcare superficială cum este trucul unui magician. Chiar și așa, Avram și-a avut într-un final fiul sau nu? Câteodată cel mai mare dușman al perfecțiunii este ceva bun și atât. Satan nu are nevoie să te facă să faci ceva groaznic ca să te scoată din planul lui Dumnezeu cu viața ta. Nu e nevoie să te facă un hoț ca să te îndepărteze de la a urma planul lui Dumnezeu.

Să presupunem că ești chemat să fii un medic misionar. Satan nu va încerca să te transforme într-un tâlhar ca să ruineze acest plan; el doar va spune: „Știi că avem nevoie de medici buni aici în propriul tău oraș. De ce să nu fii un medic bine plătit aici în acest loc frumos. Este bine să fii medic.” Desigur, este un lucru bun să fii un medic care să își ajute proprii oameni, iar medicii merită să fie plătiți bine.

Totuși, dacă Dumnezeu vrea să fii un doctor misionar într-o zonă îndepărtată, atunci acest lucru bun de a fi doctor în țara ta devine un inamic împotriva chemării lui Dumnezeu de a fi un doctor misionar. Astfel, în Geneza 17, după ce Ismael s-a născut, Dumnezeu îi apare din nou lui Avram și Își reînnoiește promisiunile  față de Avram.

Dumnezeu spune în Geneza 17:1 -8: „Umblă înaintea Mea și fii fără prihană. Voi face un legământ între Mine și tine și te voi înmulți nespus de mult… „Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi înmulți nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi și din tine vor ieși împărați. Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine. Ție și seminței tale după tine îți voi da țara în care locuiești acum ca străin, și anume îți voi da toată țara Canaanului în stăpânire veșnică; și Eu voi fi Dumnezeul lor.”

Până aici totu-i bine, pare că această chichiță cu Ismael a funcționat. Însă, Dumnezeu încă nu terminase. El avea mai multe de spus. Dumnezeu se apleacă spre problema Saraiei și a fiului lui Agar în Geneza 17:15-17 care spune: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai, ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta și ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împărați de noroade vor ieși din ea.” Când Avram, care acum este Avraam, intervine cu o cerere pentru Ismael, Dumnezeu ripostează spunându-i în 17:19: „Cu adevărat, nevasta ta Sara îți va naște un fiu și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el.” Dumnezeu spune că de asemenea îl va binecuvânta și pe Ismael de dragul lui Avraam, dar declară în 17:21: „Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul pe vremea aceasta.

Dumnezeu a trebuit să îi apară de două ori cu privire la Sara, aici în capitolul 17 și mai târziu în capitolul 18. Mai târziu, Sara va râde, dar aici Avraam e cel care s-a aruncat cu fața la pământ și a râs când a auzit această idee. A râs în hohote! El a crezut că Dumnezeu poate face orice prin el, dar nu putea crede că acest plan o includea pe Sara.

Într-un final, un fiu i se naște lui Avraam și Sarei atunci când Avraam avea 100 de ani iar Sara 90. Dumnezeu le-a spus să își numească fiul Isaac, care în ebraică înseamnă „cel ce râde”. Dumnezeu nu a vrut ca acești „eroi ai credinței” să uite că ei au râs înaintea Lui atunci când le-a spus ce avea să facă. Imaginează-ți că de fiecare dată când Sara îl chema la cină pe Isaac, ea îl striga: „Cel ce râde, vino la cină!” De fiecare dată când Sara îl chema pe Isaac, ei i se aduce aminte de faptul că râsese înaintea lui Dumnezeu. Și Avraam, cel care este eroul credinței, de asemenea a râs. De fiecare dată când acest cuplu își striga fiul pe nume, Dumnezeu le aducea aminte că ei au râs înaintea Lui. Aceștia sunt „eroii credinței”!

Al patrulea altar pe care Avraam îl contruiește este cel mai important. El zidește acest altar pe un munte în Moria. Moria înseamnă „Domnul îngrijește dinainte”. Până acum, Avraam era cel care alegea locația altarelor. El numise jertfa. Dar acest al patrulea altar era diferit. Dumnezeu a ales locul. Dumnezeu a numit jertfa. Știi ce a cerut Dumnezeu ca jertfă pe acest al patrulea altar?

Pe Isaac. El l-a cerut pe băiat. Acest copil nu era doar fiul bătrâneții lui Avraam și a Sarei, ci de asemenea era împlinirea a 25 de ani de credință și a promisiunii specifice a lui Dumnezeu cu privire la viitorii copii ai lui Isaac. Dumnezeu a spus: „Îl vreau.” Așa că Avraam s-a urcat pe muntele Moria și intenționa cu adevărat să îl jertfească pe Isaac. Acum, nu te obsesiona de faptul că el avea să aducă un sacrificiu uman. Este evident din cum s-a încheiat povestea că Dumnezeu niciodată nu a intenționat ca lucrul acesta să se întâmple.

Pe muntele Moria, Avraam nu l-a oferit pe Isaac. Avraam s-a oferit pe sine însuși. Acest al patrulea altar este „Altarul capitulării” sau altarul realității unde el îi oferă totul lui Dumnezeu. El plănuia să îl aducă pe Isaac ca jertfă, dar chiar înainte ca el și Isaac să urce muntele, el i-a spus slujitorilor lui: „Rămâneți aici cu măgarul; eu și băiatul ne vom duce până colo să ne închinăm și apoi ne vom întoarce la voi.” Avraam niciodată nu s-a îndoit de faptul că se vor întoarce amândoi.

De fapt, Evrei 11 spune că Avraam a crezut că Dumnezeu avea să îl învieze pe Isaac. El era fiul promisiunii așa că nu avea să fie altcumva decât așa. Avraam a avut o așa de mare credință. După cum știm, Avraam nu a trebuit să își ucidă fiul. El a jertfit un berbece – de care Dumnezeu s-a îngrijit – prins într-un tufiș. El a numit acel loc „Iehova Ire” care în ebraică înseamnă „Domnul va purta de grijă”.

Din nou, alegoria de aici este așa de frumoasă cum a fost intenționată să fie. Ceea ce Dumnezeu spune este aceasta: „Atunci când tu Îl lași pe Dumnezeu să numească muntele, atunci când tu Îl lași pe Dumnezeu să numească jertfa, atunci tu demonstrezi lui Dumnzeu și atunci El îți demonstrează ție. Cum și unde demonstrezi tu credință? Pe vârful dedicării totale. Acolo îți demonstrezi credința lui Dumnezeu. Cum îi asigură pe femeie și pe om de credință? Prin aducerea lor în supunere totală. Mesajul Scripturii poate fi sumarizat în două cuvinte – Dumnezeu primul. Lucrul acesta nu este ușor, dar nu este nici extrem de complicat. Nu este complex, este doar dificil. De fapt, Noul Testament ne spune că nimeni nu poate spune „Isus este Domnul” – adică Dumnezeu primul – fără ca Duhul Sfânt să îi fi descoperit aceasta.

Dacă ești născut din nou, atunci tu vei vedea Împărăția lui Dumnezeu și vei știi că Dumnezeu este Rege. Vei intra în acea relație cu El unde El domnește în inima ta ca Rege al tău, Domn și Stăpân al tău. Dacă El nu este totul, atunci El nu este nimic.

Acesta este cel de-al patrulea altar, altarul realității.

Iată înaintea ta cele patru altare ale lui Avraam: Altarul răspunsului, Altarul implorării, Altarul relației și Altarul realității. Câte altare ai zidit?

Ai zidit Altarul răspunsului, spunând – „Învață-mă, Doamne!”? Zidind Altarul răspunsului, ai construit Altarul implorării, rupând-o complet cu trecutul și strigând la Dumnezeu după direcție?

Ai zidit Altarul relației, spunând: „Vreau să Te cunosc în adevăr, Doamne!”? Și mai presus de toate ai zidit tu Altarul realității sau Altarul dedicării totale, făcându-L pe Dumnezeu totul în viața ta?

Vă mulțumim că ați fost alături de noi la această lecție. Fie ca Dumnezeu să vă învețe să răspundeți, să vă pocăiți, să fiți într-o relație cu El și să vă dedicați Lui. Amin.

Mai multe pe: Fundații biblice

Studiul poate fi ascultat și în podcast