Societatea de Transport Public Timișoara lansează oficial procedura de selecție pentru ocuparea posturilor de director general și director general adjunct. Candidații pot depune dosarele până în 3 iulie, ora 15, iar interviurile vor avea loc în 21 iulie.
Nu este prevăzută o probă scrisă, selecția urmând să se facă exclusiv pe baza declarațiilor de intenție și a interviurilor, criteriile principale fiind motivația, competențele manageriale și capacitatea de comunicare.
Pentru funcția de director general se cere o vechime de minimum 20 de ani în câmpul muncii, din care cel puțin 10 în poziții de conducere. Pentru adjunct, experiența necesară este de cel puțin 14 ani, cu 6 ani în posturi de administrare. În ambele cazuri, candidații trebuie să aibă studii superioare în domeniul economic sau tehnic și să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate stricte, care vizează integritatea, istoricul profesional și lipsa incompatibilităților.
Posturile sunt vacante după plecarea fostului director Constantin Cocheci, urmat de o perioadă de interimat asigurată de Florin Petolea.
