„A fost iadul pe pământ”: mărturia unei supraviețuitoare

a Festivalului Nova

Autor: Vera Kirilă | 9 octombrie 2025


La doi ani după atacul terorist asupra Festivalului de muzică Nova, din 7 octombrie 2023, o tânără supraviețuitoare, pe nume Hadar Sharvit, povestește experiența prin care a trecut.

Atacul Hamas a rezultat în 378 de persoane ucise și 44 de răpiri, dar Sharvit și cei 14 prieteni ai săi au scăpat în mod miraculos din atentat.

Chiar dacă se luptă cu stresul posttraumatic, Sharvit simte că trăiește cu sens. Ea știe că misiunea ei este să spună povestea acelei zile de coșmar pe care a trăit-o în 2023.

Tânăra este profesoară de matematică și coordonează toate clasele de a 9-a din școala în care lucrează. Este pasionată de muzică, dans și natură și consideră că Festivalul Nova a reușit să îmbine toate aceste aspecte. Hadar și prietenii ei au mers la festival cu mașinile, iar ea se afla în mașină cu prietenul ei Shalev.

Peste 3.500 de persoane petreceau la festival, când Hamas a lansat atacul asupra sudului Israelului. În momentul în care primele rachete au căzut organizatorii le-au cerut participanților să părăsească zona.

„Am început imediat să vorbesc cu tatăl meu. El mi-a spus că se întâmplă multe lucruri acolo, că teroriștii au spart granița și au intrat în zona noastră. Iar eu i-am zis: «Nu, sunt departe.» Niciodată nu mi-a trecut prin minte că îi voi întâlni, că vor fi aici.”

Potrivit Forțelor de Apărare ale Israelului, aproximativ 120 de teroriști plănuiau să atace orașul Netivot, însă au ajuns din greșeală în zona festivalului și au început să atace mulțimea.

Sharvit și Shalev au încercat inițial să plece cu mașinile, însă au abandonat ideea de teamă că ar putea fi loviți de rachete. În cele din urmă, au încercat să-și salveze viața ascunzându-se în tufișuri:

„Am văzut oameni împușcați căzând la pământ. Când vezi asta, nu poți înțelege. E adevărat ce vezi. E terifiant. Imaginea asta încă e în mintea mea. Și în visele mele. La primul tufiș am realizat că trebuie să ne mutăm. Am mers la alt tufiș, și atunci toți teroriștii au venit deodată, iar noi am început să fugim pe câmpul deschis. Shalev mă ținea de mână.”

În timp ce fugeau pe câmp au dat de o livadă și s-au ascuns sub un copac. Acolo au stat ascunși timp de cinci ore, până la sfârșitul atacului:

„Grupul nostru devenea tot mai mic. Apoi am văzut o livadă în fața noastră. Era ca într-un joc pe calculator – ca și cum Dumnezeu a pus acea livadă acolo. M-am întrebat: «Cum de nu am văzut-o înainte? » Ne-am băgat sub un copac care ni s-a părut că ne poate salva. Am auzit oameni uciși. Femei violate. Țipete. Apoi liniște. Focuri de armă, RPG-uri, grenade, rachete – haos. Iadul pe pământ. Teroriștii mergeau prin livadă, chiar pe lângă noi. Îi vedeam, îi auzeam. Ei nu ne-au văzut. Au fost multe miracole în acea livadă. E amuzant, pentru că acel copac era un citric, iar în ebraică numele meu, Hadar, înseamnă citric.”

La un moment dat cei doi au auzit vocile unor soldați israelieni și abia atunci au îndrăznit să iasă din ascunzătoare. Au fost duși la o secție de poliție din localitatea Ofakim, locul unde s-a întâlnit cu tatăl ei.

„Îmbrățișarea pe care ne-am dat-o… nu pot descrie acel sentiment”, spune ea. „Din acel moment, a început războiul PTSD-ului (traumei). Așa îl numesc. Primul război s-a terminat. A început al doilea.”

Astăzi, Hadar consideră că are o misiune: să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat și să țină vie memoria celor pierduți. „Sunt evreică, sunt israeliană. Ceea ce s-a întâmplat e parte din istoria noastră – un al doilea Holocaust”, afirmă ea.

În ciuda durerii, transmite un mesaj de speranță: Israelul, spune ea, este o țară pașnică, formată din oameni care își doresc doar să trăiască în pace, în propria lor patrie.