Creștinismul în declin la nivel global



Autor: Vera KIRILĂ | 14 august 2025


Tot mai puține țări din lume au majoritate creștină, indică un raport recent realizat de Pew Research Center. Dacă în 2010 creștinii erau majoritari în 124 din cele 201 de țări analizate, până în 2020 numărul acestora a scăzut la 120. Cele patru țări în care majoritatea populației nu se mai declară creștină sunt Marea Britanie, Franța, Australia și Uruguay. În primele trei, nicio religie nu mai are majoritate, în timp ce în Uruguay mai mult de jumătate din populație declară că nu aparține nici unui grup religios. 

Alte țări în care majoritatea populației nu aparține niciunei religii sunt Olanda, Noua Zeelandă, China, Coreea de Nord, Cehia, Hong Kong, Vietnam, Macao și Japonia. 

Autorii raportului au identificat creșterea secularismului drept cauză principală pentru scăderea numărului de creștini. Chiar dacă persoanele fără religie au de obicei mai puțini copii, numărul lor este în continuă creștere deoarece tot mai mulți credincioși, în special creștini, își părăsesc credința fără să treacă la o altă religie.

O altă schimbare care reiese din raport este că în acest moment Africa Subsahariană are cel mai mare număr de creștini, în procent de 30,7%, față de Europa în care se găsesc un procent de 22,3% din totalul acestora. Motivele sunt natalitatea tot mai mare în Africa și secularizarea rapidă din Europa. 

La nivel global, numărul creștinilor a crescut cu 122 de milioane între 2010 și 2020, ajungând la 2,3 miliarde. Totuși, ca procent din populația lumii, ponderea lor a scăzut de la 30,6% la 28,8%. În aceeași perioadă, islamul a crescut cel mai rapid: cu 347 de milioane de credincioși, ajungând la 25,6% din populația globală.

Deși creștinismul este încă religia cea mai răspândită pe glob, influența sa scade, mai ales în țările unde era dominant. Secularizarea și schimbările culturale fac ca tot mai puțini oameni să se identifice drept creștini.

Sursa: CNE News

Următoarele emisiuni