Proteste în Iran cu mii de morți și milioane de oameni în stradă





Autor: Vera KIRILĂ | 15 ianuarie 2026

După aproape trei săptămâni de la izbucnirea protestelor din Iran, situația din țară devine din ce în ce mai alarmantă. Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, peste 2.600 de persoane au fost ucise în timpul manifestațiilor, iar mii de oameni au fost arestați și încarcerați.

Valul de proteste a izbucnit la 28 decembrie 2025 și a fost declanșat inițial de nemulțumirile legate de situația economică și regimul politic. Printre principalele cauze se numără criza economică, caracterizată prin inflație ridicată, devalorizarea monedei naționale și creșterea accentuată a sărăciei în rândul populației.

În scurt timp, protestele au căpătat un caracter profund politic. Oamenii au ieșit în stradă și din cauza libertăților fundamentale suprimate, lucru demonstrat inclusiv de modul violent în care autoritățile au încercat să înăbușe manifestațiile. Iranul este acuzat și de încălcări ale drepturilor omului, precum condițiile dure aplicate deținuților politici, discriminarea femeilor și a minorităților și execuțiile frecvente.

Cu toate riscurile implicate, milioane de iranieni sunt încă în stradă și sunt deciși să lupte până la capăt pentru țara lor. Jurnalistul iraniano-american Karmel Melamed a afirmat că poporul a ajuns într-un punct critic, în care mulți consideră că nu mai au nimic de pierdut.
„Este multă speranță. Ei spun: «Nu renunțăm. Nu avem nimic de pierdut. Ei au un număr limitat de gloanțe, dar numărul nostru este mult mai mare.» Sunt 90 de milioane de oameni în Iran acum. Chiar dacă unul sau două milioane continuă protestele, este sfârșitul jocului pentru regim; nu pot ucide pe toată lumea.”
Deși regimul încearcă să înăbușe protestele prin violență, prin folosirea muniției asupra oamenilor, arestări în masă și oprirea internetului, manifestanții sunt din ce în ce mai mulți și cuprind orașele importante din Iran, precum Teheran, Isfahan, Mashhad și Hamadan.

Protestatarii cer ajutor și din afara țării și fac apel la Statele Unite ale Americii și la Israel. Ei speră că președintele american Donald Trump va interveni în conflict pentru stoparea violențelor și răsturnarea regimului.

Administrația americană a impus deja măsuri economice împotriva Iranului, mai exact un tarif de 25% tuturor țărilor care fac comerț cu această țară. Oficialii susțin ca aceasta este doar primul pas pe care îl fac. Dacă conflictul nu va fi rezolvat prin negocieri, SUA va interveni militar.

Ca răspuns, autoritățile de la Teheran au declarat că sunt deschise dialogului, însă analiștii sunt de părere că aceasta este doar o tactică prin care să câștige timp ca să reprime protestele.

Potrivit lui Karmel Melamed, forțele iraniene au transformat unele moschei și centre islamice în puncte de comandă și control, fapt care a declanșat atacuri ale protestatarilor asupra acestor clădiri:
„Ei vizează moscheile și unele centre islamice pentru că regimul și huliganii IRGC le folosesc ca baze de operațiuni, comandă și control. Iar protestatarii spun: «Nu, nu vom permite regimului să folosească aceste locuri pentru a-și concentra atacurile împotriva noastră. Le vom incendia. Le vom da foc. Acesta este un război total al poporului împotriva regimului.»”
În fața acestei crize profunde, suntem chemați să purtăm în rugăciune acest popor. Ne rugăm pentru protestatari plini de curaj, pentru familiile victimelor, pentru cei închiși pe nedrept și pentru liderii care au puterea să aducă o schimbare în bine pentru Iran.

Următoarele emisiuni