Speranță pentru creștinii din Iran
Autor: Vera KIRILĂ | 05 martie 2026
Hormoz Shariat, lider creștin iranian și fondator al organizației Iran Alive Ministries, afirmă că războiul care se desfășoară în prezent în Iran ar putea aduce o schimbare în bine pentru creștinii din această țară.
Shariat s-a născut într-o familie musulmană, însă în tinerețe s-a mutat în Statele Unite pentru a-și continua studiile. Acolo s-a convertit la creștinism și, în anul 2000, a fondat Iran Alive Ministries, organizație care se ocupă cu distribuirea Bibliilor și cu răspândirea Evangheliei în Iran, în ciuda restricțiilor severe impuse de autorități.
Deși creștinii din Iran sunt într-un pericol permanent, trăind sub amenințarea persecuțiilor, Shariat spune că Iran Alive Ministries a fost martoră, de-a lungul anilor, la peste 120.000 de convertiri la creștinism:
„Participarea la o biserică de casă este foarte periculoasă, iar guvernul este foarte împotriva acestui lucru. Uneori simt că guvernul iranian crede în puterea bisericii mai mult decât credem noi. Nu vor ca creștinii să se adune. Așa că a fi creștin în Iran este periculos și poți fi arestat – și nu doar pentru că ești creștin. Când îi arestează pe creștini, spun că ești agent al Israelului, agent al CIA, activist politic împotriva guvernului.”În contextul evenimentelor recente din Iran și al morții Ayatollahului, Shariat consideră că schimbarea regimului din Iran este iminentă:
„Schimbarea de regim vine – cât de repede? Nu știm. Nu a fost doar Liderul Suprem [cel care a fost ucis]. Aproximativ 40 dintre cei mai importanți comandanți și lideri din Iran au fost uciși în ultimele zile. Așa că acum încearcă să se reorganizeze. Cât timp pot rezista, nu știm. Se prefac puternici – dar guvernul iranian s-ar putea prăbuși.”Potrivit lui Sharia, unul dintre cei mai probabili succesori la conducere este Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al țării. Chiar dacă se află în exil, el este o figură importantă a opoziției.
Totuși, dincolo de numele viitorului lider, Shariat subliniază că esențial este ca persecuția împotriva creștinilor să înceteze și ca Iranul să se bucure, în sfârșit, de libertate religioasă.
Săptămânile de teroare prin care a trecut Iranul au dus, paradoxal, și la o creștere a numărului de convertiri. Motivul, după cum spune Shariat, este violența cu care autoritățile au răspuns protestelor. Acestea i-au determinat pe mulți să reflecteze la credința musulmană:
„Masacrul care a avut loc luna trecută a deschis cerurile în Iran pentru ca un nou număr de iranieni să vină la Hristos”, a spus el. „Am văzut asta. Am văzut o nouă creștere a numărului de convertiri doar în ultimele două luni, oameni care înainte erau musulmani fanatici. Au văzut acest masacru și au spus: «Islamul nu este calea. Nu îl vom urma.»”În aceste momente decisive pentru viitorul Iranului, credincioșii din întreaga lume sunt chemați să se roage. Să ne rugăm pentru protecția creștinilor persecutați, pentru pace în țară, pentru încetarea violenței și pentru instaurarea unei conduceri care să respecte libertatea religioasă.
