Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, critică dur decizia Guvernului de a suspenda finanțările din Programul Național „Anghel Saligny” pentru autoritățile locale. El avertizează că această măsură luată, citez: „haotic, birocratic, din spatele unui birou”, riscă să ducă la pierderea unor fonduri europene semnificative.
În Timiș, administrația județeană are cinci proiecte de infrastructură rutieră finanțate prin Saligny, niciunul aflat în stadiu de execuție de peste 80%, pragul impus pentru a putea continua lucrările. Suspendarea acestora ar însemna nu doar întârzieri, ci și costuri mai mari la reluare.
Simonis susține că unele investiții ar putea fi amânate, dar acolo unde lucrările sunt deja începute oprirea înseamnă, practic, reluarea de la zero. El atrage atenția și asupra riscului de acțiuni în instanță din partea firmelor contractate, care ar putea cere despăgubiri.
O altă consecință gravă, spune liderul CJ Timiș, este pierderea fondurilor europene deja aprobate, în special acolo unde proiectele sunt conectate între ele. Un exemplu concret: drumul județean 684, finanțat cu 50 de milioane de euro din fonduri europene, riscă să fie blocat pentru că tronsonul complementar – finanțat prin Anghel Saligny – nu mai poate fi scos la licitație.
Alfred Simonis a cerut ca Guvernul să prioritizeze eliminarea pensiilor speciale și a cheltuielilor inutile, nu stoparea investițiilor vitale pentru dezvoltare.
