O fabrică de prelucrare a lemnului din zona Calea Lipovei din Timișoara a intrat din nou în atenția autorităților de mediu, după ce mai mulți locuitori din apropiere au reclamat apariția disconfortului olfactiv și vizual cauzat de activitatea acesteia.

Reprezentanții Gărzii de Mediu Timiș au efectuat un nou control la începutul lunii și au aplicat o sancțiune, deși emisiile se încadrau în limitele legale. Motivul – prezența constantă a unui fum provenit de la centrala fabricii, care a fost considerat deranjant pentru comunitatea din zonă.

Directorul fabricii a declarat că nu a primit reclamații directe din partea vecinilor, dar că înțelege preocupările acestora. El a anunțat că urmează investiții într-un sistem modernizat de filtrare a emisiilor și, pe termen lung, unitatea intenționează să se relocheze.

Garda de Mediu anunță că va continua monitorizarea în teren, pentru a se asigura că disconfortul semnalat nu persistă și că planurile de remediere sunt puse în aplicare.

Următoarele emisiuni