Maternitatea Odobescu din Timișoara și-a reluat activitatea într-o clădire nouă, aflată pe strada Franyo Zoltan, în zona Blașcovici. Primele două nașteri în noul spațiu sunt programate pentru astăzi.

Clădirea a fost închiriată de Spitalul Municipal pentru aproximativ 45.000 de euro pe lună și găzduiește, de acum, secțiile de obstetrică și neonatologie ale cunoscutei clinici Odobescu.

Managerul spitalului, Stela Iurciuc, consideră mutarea un moment istoric pentru oraș. Noul sediu oferă condiții moderne: peste 100 de paturi, saloane de terapie intensivă, bloc operator, și săli de naștere complet echipate.

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că autoritățile iau în calcul achiziția clădirii pe viitor, în funcție de modul în care aceasta răspunde nevoilor medicale. Totodată, partea de ginecologie va funcționa în continuare pe strada 16 Decembrie.

Noua maternitate Odobescu a fost inaugurată oficial astăzi, iar de mâine își va primi primii nou-născuți într-un spațiu sigur, modern și adaptat cerințelor actuale din domeniul medical.

Următoarele emisiuni