Foto: radiotimisoara.ro


Cadrele didactice din județul Timiș vor purta astăzi, semne distinctive în școli în semn de protest față de posibilele tăieri bugetare anunțate de Guvern. Sindicaliștii acuză intenția guvernanților de a crește norma didactică, de a reduce pragul pentru acordarea voucherelor de vacanță și de a impune prezența obligatorie de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ.

Lidera sindicatului Spiru Haret din Timiș, Diana Sarca, spune că profesorii nu mai acceptă o salarizare demotivantă, care ține tinerii departe de sistem, și nici neplata drepturilor câștigate în instanță.

Protestul este, deocamdată, limitat la ziua de astăzi, însă profesorii nu exclud declanșarea unei greve generale din toamnă, dacă tăierile bugetare vor afecta în continuare domeniul educației.

Între timp, mâine, elevii intră oficial în vacanța de vară, după 36 de săptămâni de cursuri. În județul Timiș, peste 101.000 de copii și adolescenți au fost înscriși în acest an școlar, potrivit datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean.

Următoarele emisiuni