Banii europeni pentru bursele elevilor

18 oct., 2018
Image result for burse elevi

Foto: revistabizz

Elevii de liceu și din învățământul profesional au finanțarea burselor asigurată pentru următorii ani. Conform unui comunicat al Ministerului Educației, au fost semnate 2 contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 114  milioane de euro. Astfel, beneficiarii programului ”Bani de liceu” primesc, începând cu acest an școlar, suma de 250 de lei pe lună, față de 180 lei, cât primeau înainte de majorare. De asemenea, plafonul maxim de acordare a bursei a fost indexat de la 150, la 500 de lei pe membru de familie, corelat la actualul salariu de bază minim brut, stabilit la 1.900 de lei. Și beneficiarii programului ”Bursa Profesională” au asigurați banii necesari pentru burse pe anul acesta. Peste 80 de mii de elevi din învățământul profesional, inclusiv cel dual, vor fi stimulați să își continue studiile și să participe la programe. Toți elevii care respectă condițiile de frecvență beneficiază de această bursă, în valoare de 200 de lei pe lună, indiferent de veniturile părinților lor.

Următoarele emisiuni