După discursul președintelui Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a aprobat noi restricții cu privire la desfășurarea mai multor activități din Timișoara.
citeste mai multContractul semnat între cele două părți spun e că Transclean trebuie să colecteze, să transporte și să depoziteze, în patru ani, peste 40.000 de tone de deșeuri vegetale și cel mult 36.000 de tone de deșeuri provenite din construcții.
citeste mai multDirecţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând de astăzi, se suspendă examinarea pentru obţinerea permisului de conducere.
citeste mai multReprezentanții Iulius Town Timișoara au anunțat modificări în programul de funcționare al centrului comercial. Astfel, începând de astăzi și până la sfârșitul lunii, magazinele din incinta mall-ului vor fi deschise publicului doar în intervalul 12:00-20:00.
citeste mai multPortul Timişoara va fi reînfiinţat, după mai bine de 50 de ani de la sistarea activităţii, printr-o hotărâre a Consiliului Local care se va reuni la sfârşitul acestei luni.
citeste mai multCredincioșii din România și nu numai, sunt chemați la o zi națională de post și rugăciune pentru țară. Apelul a fost făcut de postul TV Alfa Omega în parteneriat cu Rețeaua de Rugăciune pentru România.
citeste mai multConsiliul Județean Timiș a început dezinfectarea școlilor speciale aflate în administrație. Lucrările sunt efectuate de Direcția de Prestări Servicii din cadrul CJ Timiș, a scris șeful județului, Călin Dobra, pe pagina de socializare.
citeste mai multSocietatea de Transport Public Timișoara a adoptat o serie de măsuri pentru siguranța călătorilor și a șoferilor, astfel că începând de astăzi, accesul în mijloacele de transport în comun se face doar pe ușile din spate.
citeste mai multInspectoratul Județean pentru Situații de Urgență face cunoscut cele două numere de telefon puse la dispoziția persoanelor aflate în izolare la domiciliu din județul Timiș.
citeste mai multA fost emisă autorizația de construire pentru Centura de Sud a Timișoarei. Anunțul a fost făcut ieri de președintele Consiliului Județean, Călin Dobra
citeste mai mult