Primăria atrage 13 milioane de euro pentru construcția unei noi linii de tramvai, care va lega Gara de Nord de zona Solventul. Proiectul face parte dintr-o investiție amplă, estimată la peste 100 milioane de lei, și a fost depus pentru finanțare prin Programul Regional Vest 2021–2027.
Noua linie va porni din zona Calea Bogdăneștilor, unde există deja o linie dublă, și va continua prin pasajul Solventul până pe strada Gării, la intersecția cu bulevardul Dragalina. Zona va fi complet modernizată – cu stații moderne, piste de biciclete, trotuare noi, spații verzi și rețele de utilități reabilitate.
Primarul Dominic Fritz spune că dezvoltarea acestei infrastructuri este esențială pentru conectarea cartierelor Ronaț și Dâmbovița, dar și pentru valorificarea potențialului zonei Solventul. Proiectul va fi finanțat în mare parte din fonduri europene, iar diferența va fi acoperită din bugetul local.
