Tinerii danezi sunt tot mai interesați de Dumnezeu și de Scriptură
Autor: Vera KIRILĂ | 5 iunie 2026
Cunoscută ca fiind o țară puternic secularizată, Danemarca vine cu un raport încurajator în ceea ce privește credința în Dumnezeu manifestată în rândul tinerilor. Raportul a fost realizat de Danish Bible Society în primăvara acestui an și cuprinde 3.000 de respondenți.
Johannes Baum, secretarul general al organizației, a declarat:
„Am realizat acest studiu deoarece de multă vreme circulă numeroase povești despre tineri, credință și interesul lor față de creștinism. Acum avem o imagine mai solidă despre cum arată, în prezent, relația danezilor cu credința și cu Biblia.”În timp ce aproape 25% dintre cei cu vârste între 16 și 30 de ani spun că religia este importantă în viața lor de zi cu zi, procentul scade la 13% în rândul persoanelor de peste 61 de ani și la 11% în rândul celor cu vârste între 45 și 60 de ani.
Rezultatele mai arată că 41% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani sunt interesate de Dumnezeul Bibliei și doresc să cunoască mai multe despre Cuvântul lui Dumnezeu, față de 22% din categoriile de vârstă mai înaintate.
De asemenea, jumătate dintre tinerii care fac parte din același segment de vârstă cred în existența lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare, comparativ cu 39% din restul populației. Totodată, 26% dintre tineri spun că participă la slujbe religioase, față de 10% dintre persoanele mai înaintate în vârstă. Doi din trei tineri sub 30 de ani declară, că sunt în căutarea unui sens al vieții.
Tinerii bărbați, mai implicați în practicile religioase
Același sondaj mai indică faptul că bărbații tineri sunt mai interesați de Dumnezeu decât femeile și susțin mai des că au avut experiențe spirituale care le-au influențat credința. 34% dintre ei spun că au participat fizic sau online la un serviciu religios în ultima lună. Mai mult, 21% dintre ei au declarat că citesc Biblia săptămânal.
Jacob Holst Mouritzen, consultant al firmei daneze Holst Mouritzen, cea care s-a ocupat cu colectarea efectivă a datelor, se arată impresionat de interesul tinerilor bărbați pentru Dumnezeu:
„Bărbații tineri reprezintă una dintre cele mai remarcabile descoperiri ale analizei, deoarece nu doar răspund mai deschis la întrebările despre credință, ci participă și într-o măsură mai mare la practici religioase concrete. Când unul din trei bărbați tineri a participat la o slujbă religioasă în ultima lună și unul din cinci citește Biblia săptămânal, este greu să considerăm acest lucru doar o simplă curiozitate. Acest lucru sugerează că un număr semnificativ de tineri își transformă interesul în acțiuni concrete”.
