11 milioane de lei au câștigat deținuții de la Popa Șapcă în 2018
Foto: Opinia Timișoarei
Peste 11 milioane de lei au câștigat deținuții de la Penitenciarul Timișoara, potrivit raportului de activitate pe anul 2018, prezentat la sfârșitul săptămânii trecute. Este pentru prima dată în sistemul penitenciar, când a fost depășit pragul de 10 milioane de lei, susțin reprezentanții unității. Din această sumă, 40% va merge către deținuții care au muncit, iar restul de 60%, la bugetul de stat. Contractele de prestare servicii încheiate, au fost în număr de circa 80, la care se adaugă peste 40 de contracte de voluntariat. Conform raportului, au fost organizate peste 450 de percheziții, fiind confiscate 23 de telefoane mobile și aproximativ 30 de cartele SIM, precum și 5 dispozitive de stocare date. Deținuții de la Penitenciarul Timișoara beneficiază pe lângă programele educative, și de activități moral-religioase susținute de preotul unității și de reprezentanți ai bisericilor locale.