Au fost sistate lucrările de modernizare la secția de urologie

30 ian., 2019
Image result for sectie urologie judetean timisoara Deși a fost semnat contractul pentru modernizarea secției de urologie a spitalului județean, lucrările s-au oprit, iar contractul a fost reziliat. Parte a acestui proiect era și reabilitarea blocului operator pentru transplantul renal. Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat că s-a ajuns la rezilierea contractului pentru că, firma responsabilă de lucrări, nu și-a respectat condițiile contractuale. Consiliul Județean Timiș și-a propus să reabiliteze secția de Urologie de la Spitalul Județean Timișoara cu 1,2 milioane de euro, contractul fiind semnat in februarie 2018. Lucrările erau programate să dureze doi ani, iar in cadrul acestora urma să se modernizeze și spațiile necesare procedurii de transplant renal notează opiniaTimișoarei. In județul Timiș, peste 100 de pacienți așteaptă un transplant renal, iar alți circa 400 de bolnavi fac dializă. In acest moment, la nivel național, se mai face transplant renal doar la București și Cluj.

Următoarele emisiuni