Drumul dintre Parța și Petroman intră în lucrări

22 aug., 2019

Drumul județean care face legătura între localitățile Parța și Petroman, intră de astăzi în lucrări de reabilitare. Este vorba de aproximativ 6 km de drum agricol pe care vor fi executate lucrări de pietruire, susține vicepreședintele Consiliului Județean, Nicolae Oprea, citat de Radio Timișoara. Totodată, Oprea precizează că podul peste Timișul Mort, care leagă cele două localități, va fi închis din cauza stării de degradare avansată, circulația fiind blocată cu bariere până la reabilitarea lui. Documentația pentru modernizarea podului a fost deja semnată și urmează să fie aprobată de către Consiliul Județean, după care vor fi demarate și lucrările de execuție, a spus Nicolae Oprea.

Următoarele emisiuni