Lărgirea la patru benzi a drumului Timișoara – Moșnița, blocată a șaptea oară
Foto: Opinia Timișoarei
Lărgirea la patru benzi a drumului Timișoara-Moșnița a fost din nou blocată, după ce studiul de impact al proiectului a fost contestat a șaptea oară în comisia tehnică. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a declarat pentru emisiunea Interviurile Timișoarei realizată de Opinia Timișoarei, că toate contestațiile au fost depuse de către persoane fizice, locuitori ai comunei Moșnița. Momentan, se așteaptă soluționarea noii contestații la avizul de Mediu. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra susține că proiectul este unul important pentru locuitorii comunei Moșnița, în condițiile în care, ar ajuta la fluidizarea traficului și la dezvoltarea zonei.