Mai multe școli și spitale din Timiș rămân fără alimentare cu gaz metan
1 mart., 2019
Mai multe gospodării, şcoli şi spitale din Timiş vor rămâne, din nou, fără încălzire. Gazul nu va mai fi furnizat, de vineri, prin conducta care duce la instituțiile şi casele din Deta, Denta, Moravița, Banloc și Voiteg. Tot astăzi se va decide și dacă elevii vor merge sau nu la şcoală până la rezolvarea problemei, anunţă adjunctul Inspectorului Şcolar Timiş, Francisc Halasz. Prefectura Timiş nu a stabilit deocamdată nicio măsură, dar caută soluţii, dă asigurări subprefectul Cristian Daniel Franţescu, citat de Radio Timișoara. În luna octombrie a anului trecut a fost sistată furnizarea de gaze naturale în zona Deta, din cauza unor neînţelegeri între companiile care gestionează reţeaua de alimentare şi furnizori. Aceştia au avut termen, până la 1 martie, să identifice soluția tehnică și legală pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale a zonei, lucru care nu s-a întâmplat.
Update
Locuitorii din Deta nu vor rămâne fără gaz, cel puţin până în 7 martie, dă asigurări primarul, Petru Roman. Edilul spune că astăzi expiră termenul până la care trebuia identificată o soluţie tehnică şi legală pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale dar noi discuţii sunt programate săptămâna viitoare. “La 1 martie a expirat protocolul. Am înțeles că în data de 7 martie, la București, va avea loc la Ministerul Economiei o nouă întâlnire între toți membrii acestui grup și poate că vor fi invitați și primarii din localități precum și prefectura și consiliul județean pentru a trage o concluzie și a găsi soluții pentru că eu nu cred că este normal să se oprească gazul. Și nu cred că se va întâmpla acest lucru. Lumea este puțin alertată pentru că oamenii știau că acest protocol expriră astăzi și că se va opri gazul. În momentul de față la Deta este gaz și cu siguranță până în data de 7 martie va fi gaz”, spune Petru Roman.