Persoanele cu sindrom Down nu se opresc niciodată din a învăța

8 ian., 2019

Foto: DutchNews.nl

Persoanele cu sindrom Down nu se opresc niciodată din a învăța și continuă să dobândească abilități funcționale până la maturitate, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători americani și olandezi. Studiul se bazează pe experiențele a peste 2.600 de familii din SUA și Olanda și a fost coordonat de cercetători din cadrul Fundației pentru Sindrom Down din Olanda și Spitalul General din Massachusetts. „Spre deosebire de unele convingeri publice, persoanele cu sindrom Down nu încetează niciodată să învețe, iar abilitățile funcționale pot fi atinse și îmbunătățite până la vârsta adultă”, a declarat directorul programului Brian Skotko pentru Harvard Gazette, citat de DutchNews. Rezultatele în ambele țări au fost în mare parte similare. Acestea indică că majoritatea persoanelor cu sindrom Down ar putea să meargă la vârsta de 25 de luni, să vorbească destul de bine până la vârsta de 12 ani, să-și facă igiena personală la 13 ani și să lucreze independent de la 20 de ani. Până la vârsta de 31 de ani, 49% dintre persoanele cu sindrom Down ar putea scrie în mod rezonabil, 34% ar putea trăi independent, iar aproximativ 30% ar putea călători singuri.

Următoarele emisiuni