Primăria Reșița – tramvaie cu 20 de milioane de euro

15 iul., 2019
Imagini pentru resita tramvaie

Foto: Caon.ro

Tramvaiele își vor relua circulația în Reșița, după ce administrația orașului a semat un contract de finanțare de aproape 20 de milioane de euro pentru modernizarea transportului public electric. Proiectul presupune printre altele, amenajarea căilor de rulare, construirea unui depou și a unei hale de garare, precum și amenajarea a șapte stații moderne de tramvai și spații verzi. De asemenea, obiectivul mai prevede și reabilitarea și modernizarea suprastructurii Podului Triaj, în lungime de peste 200 de metri. Traseul pe care se vor realiza intervențiile este bld. Republicii – Calea Caransebeșului – Calea Timișoarei, până la intrarea pe bld. Revoluția din Decembrie. Investiția va acoperi totodată, și o parte  din Aleea Crizantemelor, precum și terenul depoului de tramvaie, situat pe bld. Republicii. Contractul de finanțare a fost semnat miercuri, între Primăria Reșița și ADR Vest.

Următoarele emisiuni