Restricțiile de circulație în centrul Timișorei se extind pe mai multe străzi

22 aug., 2019

Restricțiile de circulație în Timișoara se extind, după ce municipalitatea a anunțat miercuri, închiderea mai multor străzi din oraș. Măsura a fost luată ca urmare a desfășurării evenimentelor dedicate Centenarului Timișoarei, transmit reprezentanții municipalității. Astfel, se impun măsuri de restricționare a traficului rutier în Piața Petru Maior, pe bulevardul Republicii – pe tronsonul cuprins între Pasajul Jiul și Gara de Nord, dar și pe bulevardul Regele Ferdinand. De asemenea, se interzice parcarea și staționarea autovehiculelor pe strada Jiul și bulevardul Republicii. Vă reamintim că sâmbătă, 3 august, Timișoara sărbătorește 100 de ani de la instaurarea administrației românești, ocazie cu care, sunt organizate mai multe evenimente, printre care și o defilare militară la care vor participa peste 700 de militari și efective ale ministerului Apărării Național.

Următoarele emisiuni