Revizii tehnice la centralele Colterm
Foto: Opinia Timișoarei
Mai multe cartiere din Timișoara vor rămâne în aceste zile fără apă caldă și încălzire, anunță reprezentanții Colterm. Măsura a fost luată pentru revizia tehnică a centralelor termice, care are loc o dată la 10 ani. Astfel, începând de astăzi și până vineri, 22 februarie, vor fi verificate punctele termice din zonele Freidorf, UMT, Buziaș, Dragalina, Polonă și Dunărea. Programul întreruperilor pe zile, poate fi găsit pe site-ul societății Colterm.