Se suspendă examinarea pentru obținerea permisului de conducere

17 mart., 2020
Foto: Opinia Timișoarei

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând de astăzi, se suspendă examinarea pentru obţinerea permisului de conducere.

Măsura se aplică la nivel naţional pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei actuale, se arată într-un un comunicat emis luni. Persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, anunțul urmând a fi postat pe site-ul oficial al instituției sau pe cel al Prefecturilor județene. Totodată, programul de lucru cu publicul la toate serviciile comunitare din țară, se va prelungi până la ora 19:00.

Pe plan local, autoritățile au anunțat suspendarea mai multor activități de lucru cu publicul din cadrul Direcției de Evidență a Populației. Restricțiile pot fi studiate pe pagina de internet a instituției și sunt valabile până la sfârșitul acestei luni.

Următoarele emisiuni