Timișoara are serviciu de dezinsecție și deratizare
Foto: Radio Timișoara
Timișoara are, în sfârșit, serviciu de deratizare și dezinsecție. Anunțul a fost făcut ieri, de primarul orașului, Nicolae Robu. Este vorba de firma Deraton, care timp de patru ani, se va ocupa de dezinsecția și deratizarea orașului de pe Bega. Valoarea contractului este de peste nouă milioane de lei, fără TVA, deși inițial administrația locală a estimat o sumă de peste 38 de milioane de lei.
”În sfârșit, licitația pentru dezinsecție/deratizare a ajuns la un bun sfârșit. S-a semnat contractul cu firma Deraton SRL, care a avut o ofertă în valoare de 9.151.115, 60 lei, fără TVA, în condițiile în care valoarea plafon a fost de 38.675.892, 52 lei, fără TVA”, a declarat marți, în cadrul conferinței de presă, primarul Nicolae Robu.