Zece ambulanțe noi pentru Timișoara

30 oct., 2018
Image result for ambulanta timisoara

Foto: Radio Timișoara

Serviciul de ambulanță Timiș va dispune de noi autospeciale pentru a interveni la urgențele din județ. Iancu Leonida, managerul Serviciului de Ambulanță Timiș, a declarat pentru OpiniaTimișoarei, că până în 15 decembrie, la nivel național, vor ajunge aproximativ 450 de ambulanțe, iar județul Timiș va primi între 6 și 10 ambulanțe. În acest moment, parcul auto al Serviciului de Ambulanță Timiș are 74 de autospeciale, respectiv ambulanțe, mașini de consultație și de transport. Cele mai multe dintre ele au fost primite în anii 2007-2008 și ar fi trebuit schimbate încă de acum 3 ani, întrucât perioada de viață a unui astfel de vehicul este de 8 ani.

Următoarele emisiuni