Un cuplu de pastori riscă opt ani de închisoare după ce L-au menționat pe Dumnezeu în fața unui tribunal militar



Autor: Vera KIRILĂ | Luni, 02 iunie 2025


Autoritățile cubaneze cer condamnarea la opt ani de închisoare a unui cuplu de pastori, după ce aceștia au făcut referire la Dumnezeu în timpul unei audieri într-un tribunal militar. Luis Guillermo Borjas și soția sa, Roxana Rojas, au fost arestați și acuzați de „lipsă de respect și nesupunere față de autorități”.

Cazul lor a fost adus în atenția publicului printr-un comunicat de presă de grupul britanic Christian Solidarity Worldwide (CSW), care monitorizează libertatea religioasă la nivel internațional.

Pastorii aparțin cultului numit Adunările Lui Dumnezeu, o confesiune religioasă care are aprobare de funcționare în Cuba.

Fiul lor a fost forțat să efectueze serviciul militar în ciuda unei scutiri medicale

Cei doi au fost citați în fața tribunalului militar după ce fiul lor, Kevin Laureido Rohas, a fugit dintr-o unitate militară unde efectua serviciul militar obligatoriu. Conform familiei, fiul lor a fost dus cu forța în unitatea militară, în ciuda faptului că avea o scutire medicală care îl absolvea de la efectuarea serviciului militar.

Familia a prezentat în instanță documentele care dovedesc că fiul lor are probleme psihiatrice care îl fac inapt pentru armată. În ciuda dovezilor, procurorul i-a acuzat că documentele prezentate sunt false.
Când procurorul militar i-a acuzat pe cei doi de minciună și de prezentare de dovezi false, Pastorul Borjas a protestat, afirmând că oficialii din tribunal vor răspunde în fața justiției lui Dumnezeu. Procurorul a ordonat atunci ca cei doi să fie reținuți și acuzați, susținând că este ilegal să se menționeze cuvintele Dumnezeu sau justiția divină într-un tribunal militar”, a explicat CSW.
Proces programat pe 9 iunie – organizațiile cer eliberarea lor

Procurorul a cerut ca cei doi să fie reținuți imediat și condamnați la opt ani de închisoare, urmând ca procesul lor să aibă loc în 9 iunie. Grupul englez CSW solicită autorităților cubaneze eliberarea celor doi.
Este inacceptabil ca o simplă referință la credințele religioase, ca răspuns la tratamentul nedrept aplicat familiei lor de către armată, să fie incriminată, și cu atât mai revoltător ca guvernul să ceară o pedeapsă de opt ani de închisoare. CSW îndeamnă comunitatea internațională să exercite presiuni asupra guvernului cubanez pentru a respecta drepturile fundamentale la libertatea de exprimare și la libertatea religioasă sau de convingere pentru toți”, a declarat Anna Lee Stangl, directoarea pentru advocacy a CSW.
Cuba, în topul țărilor cu cea mai severă persecuție religioasă

Cuba ocupă în prezent locul 26 în clasamentul World Watch 2025, întocmit de organizația Open Doors, care evaluează nivelul de persecuție religioasă împotriva creștinilor la nivel global. Deși țara a ocupat în trecut poziții mai ridicate, clasamentul actual reflectă faptul că situația s-a deteriorat mai grav în alte regiuni, nu că persecuția religioasă din Cuba ar fi scăzut.

Potrivit World Watch List, criza umanitară din Cuba s-a intensificat în ultimul an, pe fondul protestelor ample împotriva regimului autoritar și al represiunii sporite asupra disidenților. Liderii religioși și activiștii creștini care condamnă abuzurile statului și susțin manifestanții continuă să fie vizați de autorități, fiind adesea supuși ostilității, intimidării și arestărilor arbitrare.

Următoarele emisiuni

Text biblic

Text biblic

Text biblic

Text biblic

Text biblic