
Foto: renasterea.ro
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a anunțat marți, calendarul pentru reînscrierea și înscrierea copiilor în unitățile de învățământ preșcolar și antepreșcolar pentru anul 2025-2026.
Astfel, în perioada 19-23 mai, are loc depunerea dosarelor pentru copii care sunt deja înscriși și doresc să continue în aceeași unitate de învățământ. Tot în luna mai au loc și înscrierile pentru micuții care intră pentru prima dată la grădiniță sau creșă.
Potrivit ISJ, la nivel de județ sunt disponibile peste 19.000 de locuri pentru preșcolari și aproape 1.700 pentru antepreșcolari. În Timișoara, sunt disponibile peste 7.000 de locuri. Numărul acestora se va ajusta în funcție de cererile depuse în prima etapă a calendarului, precizează Inspectoratul Școlar Județean.
Metodologia și calendarul înscrierilor în unitățile de învățământ preșcolar și antepreșcolar pot fi găsite pe site-ul isj.tm.edu.ro