
Foto: primariatm.ro
Polițiștii au descins marți, la Spitalul Municipal, într-un dosar de abuz în serviciu și fals intelectual. Perchezițiile vizează posibile pensionări forțate ale unor angajați. Două persoane, inclusiv o juristă a spitalului și directoarea Administrației pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara, vor fi audiate ca martori.
Anchetatorii susțin că deciziile de încetare a contractelor de muncă ar fi fost antedatate, pentru a se încadra într-o ordonanță guvernamentală deja suspendată la momentul real al semnării.
Spitalul a pensionat în ultimele luni 22 de angajați, însă unii dintre aceștia reclamă că au fost forțați să plece, deși doreau să continue activitatea. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.