
Foto-Eyeinthesky
Au început înscrierile la masteratul „Practica asistenței sociale centrată pe valori”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie. Programul este dedicat asistenței sociale și spiritualității și se adresează tuturor absolvenților de studii universitare, indiferent de domeniul de licență.
Sunt disponibile 22 de locuri subvenționate integral, dintre care 10 locuri sunt cu bursă. Înscrierile se fac exclusiv online, în două etape: prima până în 14 iulie, iar a doua între 5 august și 5 septembrie.
Programul include discipline precum: asistență socială și spiritualitate, consiliere spirituală, teologie relațională, etică profesională și politici sociale. Cursurile sunt susținute de profesori de la UVT, dar și de cadre didactice invitate din Germania, SUA și Marea Britanie.
Masteratul oferă posibilitatea de a participa la stagii de practică internaționale și pune accent pe abordarea valorică în relația cu beneficiarii serviciilor sociale.
Detalii pe pagina de Facebook: Centrul Areopagus Timișoara