coverRel
Autoritățile locale au început luni, demolarea pizzeriei Poli. Construcția, ridicată ilegal pe un teren al municipalității, a fost extinsă fără autorizație de la un butic de 13 metri pătrați la un restaurant de peste 300 de metri pătrați.

Acțiunea vine în urma unei decizii definitive în instanță și după ani de abuz, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău. Acesta a subliniat că astfel de acțiuni vor continua, vizată fiind și o vilă de pe strada Ștefan Octavian Iosif, construită ilegal.

Edilul susține că Primăria este pregătită să apere în instanță legalitatea acestor măsuri și anunță că în prezent sunt în verificare aproximativ 50 de cazuri de ocupare ilegală sau lucrări fără autorizație.

O parte dintre acestea au fost sesizate de cetățeni prin platforma Stop Abuz, lansată de municipalitate pentru raportarea situațiilor ilegale ce vizează patrimoniul orașului.

Următoarele emisiuni

Text biblic

Text biblic

Text biblic

Text biblic

Text biblic