Trafic îngreunat pe DN 68A, între Coșava și Margina. De luni și până la finalul lunii iunie, pe acest tronson au loc lucrări ample de consolidare a șoselei, anunță Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara.
Lucrările se vor desfășura inclusiv pe timpul nopții, iar circulația va fi restricționată. Se va consolida structura drumului în zonele afectate de tasări, iar echipele vor lucra de luni până vineri la prânz. În weekend, traficul va fi reluat pe ambele sensuri, dar cu restricții de viteză. În paralel, CFR va repara trecerea la nivel cu calea ferată din Margina, traficul urmând să fie deviat pe o variantă provizorie.
Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative.
