Foto: Razvan Ionasiu Rebreanu/Victor Babeş University of Medicine and Pharmacy, Timişoara – Facebook


Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara modernizează două clădiri din campus și lansează un nou program de master dedicat toxicologiei drogurilor. Ambele proiecte sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Clădirile vizate, situate pe strada Piața Eftimie Murgu nr. 1 și 2, găzduiesc activități ale facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie. Ele vor fi reabilitate și dotate cu echipamente moderne, investiția totală ridicându-se la aproximativ 13 milioane de lei.

În paralel, universitatea pregătește lansarea unui program de masterat intitulat „Toxicologia drogurilor și plantelor cu efect psihotrop”. Cursurile vor combina teoria cu practica de laborator, punând accent pe farmacologie, legislație și metode moderne de analiză.

Scopul acestui program este formarea de specialiști capabili să răspundă provocărilor actuale legate de consumul de substanțe psihoactive, în domenii precum sănătatea publică, justiția sau structurile de combatere a traficului de droguri.

Următoarele emisiuni