Foto: Facebook/DGASP Timis


Ziua Națională a Adopției a fost marcată luni, la Timișoara, printr-o întâlnire între familii care au adoptat copii și viitori părinți adoptatori. Evenimentul a fost organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și a avut ca scop schimbul de experiențe și promovarea adopției, în special a copiilor mai greu adoptabili – frați, copii mai mari sau cu probleme de sănătate.

Ne bucurăm că am reușit să schimbăm mentalități. Timișul este în topul național la numărul de adopții”, a declarat Monica Trușcă, directorul DGASPC Timiș.

În prezent, în județ sunt 381 de copii adoptabili și 112 familii atestate. De la începutul anului, au fost adoptați 25 de copii, iar alți 14 se află în etapa de încredințare. Tot luni, reprezentanții DGASPC au fost prezenți în Parcul Copiilor, unde au oferit baloane și materiale informative despre procedura de adopție.

Următoarele emisiuni

Text biblic

Text biblic

Text biblic

Text biblic

Text biblic