Foto: debanat.ro


Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a solicitat CFR Infrastructură să amâne închiderea și demolarea pasarelei pietonale din zona Gării de Nord. Edilul cere ca lucrările să fie suspendate până la identificarea unei soluții sigure pentru pietonii care folosesc zilnic această cale de acces.

Insert: „Această pasarelă nu este un moft, ci un drum vital pentru toți cei care traversează liniile CFR ca să ajungă la muncă, la școală sau în alte zone ale orașului”, a transmis Lațcău, menționând că Primăria a primit zeci de sesizări din partea timișorenilor nemulțumiți.

CFR Infrastructură anunțase recent că pasarela va fi închisă începând cu 14 iulie, în cadrul lucrărilor de modernizare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad.

Reconstrucția pasarelei este inclusă în proiect, însă închiderea ei fără o rută alternativă sigură ar obliga pietonii să parcurgă distanțe mari, cel mai apropiat punct legal de traversare fiind Pasajul Jiul.

CFR a transmis că va analiza solicitarea primăriei împreună cu constructorul și va anunța în curând o decizie.

Următoarele emisiuni