Circulație rutieră închisă pe autostrada A1

11 sept., 2018

Foto: Alba24

Începând de luni, 10 septembrie, circulația rutieră pe autostrada A1, pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria va fi închisă. Traficul va fi deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Măsura închiderii circulației a fost luată pentru a se putea executa lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva, susțin reprezentanții DRDP.

Totodată, reprezentanții DRDP, informează că începând de săptămâna aceasta, vor incepe lucrările la partea carosabilă, benzi de urgență și de încadrare pe drumurile din județul Timiș. Lucrările de reparații vor fi executate de o firmă privată, iar valoarea contractului este de peste 1, 7 milioane lei. Perioada de derulare a contractului este până la sfârșitul anului. Drumurile pe care vor fi executate lucrările sunt: DN 68A – Margina – Coșevița și DN 59A – Timișoara – Săcălaz.

Următoarele emisiuni