Codul etic al profesorului: meditații interzise elevilor din clasă

23 oct., 2018
Image result for meditații profesori Profesorii nu vor mai putea acorda meditații propriilor elevi, conform noului Cod Etic al Profesorului. Acest cod de etică pentru învățământul preuniversitar se referă la valorile și normele de conduită pe care trebuie să le respecte un cadru didactic. Potrivit codului, profesorii pot acorda meditații, cu excepția elevilor de la clasă, și în condițiile în care activitatea este fiscalizată, informează Portal Învățământ. Alte prevederi sunt denunțarea oricăror forme de violență asupra elevilor, interzicerea hărțuirii și a relațiilor sexuale cu ei, precum și încurajarea toleranței și a diversității. În relația cu părinții, profesorii trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor și dreptul la viață privată, iar în relația cu colegii de cancelarie să semnaleze eventualele fraude intelectuale. Este interzisă solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri, precum și impunearea unor materiale auxiliare contra cost. Conform fostului ministru al educației, Valentin Popa, situațiile de nerespectare a acestui cod vor trebui tratate de către comisiile de disciplină de la nivelul fiecărei școli.

Următoarele emisiuni