Proiectul Com’On pentru tinerii timișoreni

25 oct., 2018

Bugetarea participativă ca instrument de lucru în proiectul Com’On Timișoara

Tinerii timișoreni care au idei de proiecte ce pot aduce beneficii comunității, pot obține finanțare prin proiectul Com’On. Conform Inspectoratului Școlar Județean, va fi creat un portofoliu de până la 20 de proiecte, propuse de tineri cu vârsta între 14 și 35 de ani, care să îi implice activ în comunitatea timișoreană. Totodată, proiectul va implica și cetățenii orașului într-un proces democratic de stabilire a modalității în care va fi cheltuit o parte din bugetul public. Grupuri informale constituite din minim 3 tineri pot aplica pentru finanțare cu una sau cel mult 3 idei. Propunerile cele mai votate de către publicul timișorean, vor fi finanțate cu maxim 2000 de lei fiecare. Proiectul este dezvoltat și implementat de Fundația pentru Tineret Timiș, cu finanțare din partea  Primăriei Timișoara. Termenul limită pentru înscriere este luni, 29 octombrie 2018.

Următoarele emisiuni