Timișoara, primul oraș din România cu transport public pe apă

3 oct., 2018
Image result for vaporase bega

Foto: Banatul azi

Joi, vaporașele vor face primele curse oficial, ca mijloc de transport în comun pe Bega. Ieri, în cadrul conferinței săptămânale de presă, primarul Nicolae Robu a anunțat că vaporașele vor fi lansate la apă ca mijloc de transport în comun, începând cu data de 4 octombrie. Cursa inaugurală va avea loc de la ora 07:43, cu plecare din staţia Catedrala Mitropolitană, traseul urmând să fie efectuat până la Uzina de apă şi retur. Vaporaşele, trei la număr, vor circula în regim de transport în comun cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, sfârşitul de săptămână fiind destinat curselor de agrement, care vor fi efectuate cu un singur vaporaş, susțin reprezentanții STPT. Contravaloarea unei curse cu vaporaşele va fi de un leu, iar biletele vor fi cumpărate de la un angajat al S.T.P.T., fiecare vaporaş fiind dotat și cu casă de marcat. Categoriile sociale beneficiare de gratuităţi pe transportul public local vor circula gratuit, a anunțat Nicolae Robu. În ceea ce privește traseele vaporașelor, edilul susține că acestea vor fi stabilite în funcție de destinațiile călătorilor, în timp. Pe timp de iarnă, cursele vor fi suspendate, ele urmând a fi reluate în primăvară, Programul curselor va fi afişat în staţiile amplasate pe malul canalului Bega, dar şi pe site-ul societății de transport.

Următoarele emisiuni