Timișoara a inaugurat ieri, cel de-al șaptelea subsistem de transport din oraș, TrotTM. Este vorba de darea în folosință a celor 25 de trotinete electronice, puse la dispoziție de Primăria Timișoara și Societatea de Transport Public. La inaugurare a fost prezent și primarul Nicolae Robu care a ținut să precizeze că până la sfârșitul acestui an, vor fi achiziționate alte 100 de astfel de trotinete. Trotinetele pot fi utilizate gratuit, timp de o jumătate de oră, în baza cardului de abonat. În funcție de gradul de utilizare, trotinetele vor fi amplasate și în alte zone din oraș, a mai precizat edilul. Noul subsitem de transport va fi dezvoltat până în anul 2020, astfel încât să se ajungă până la 250 de trotinete electrice, a precizat directorul STPT, Nicolae Bitea.
A fost inaugurat al șaptelea subsistem de transport în Timișoara
3 apr., 2019